Chiar dacă sora sa Katarina fusese întotdeauna membra cea mai celebră a clanului, întreaga familie Du Couteau are o lungă tradiţie de serviciu credincios în slujba Noxusului. S-a spus adesea că n-a mai fost niciodată pe lume vreun general care să aibă noroc de fiice mai vrednice decât Du Couteau. Mezina generalului, Cassiopeia, deşi lipsită de instinctele de ucigaşă ale surorii ei, era la fel de renumită la curte pentru purtarea şi eleganţa ei aristocratică. Pe cât de frumoasă, pe atât de vicleană, ispititoarea tânără era mereu la braţul vreunui demnitar străin, iar farmecele ei se pricepeau să smulgă secrete chiar şi de pe buzele celui mai circumspect diplomat. După ce campania noxiană de pacificare a barbarilor ajunsese în impas, Cassiopeia a pus ochii pe ambasadorul unui trib din regiunea Freljord. Socotindu-l o pradă uşoară, intriganta seducătoare şi-a început etalarea farmecelor. Însă el a acceptat să i se confeseze cu o condiţie: i-a cerut să jure pe sabia lui că-i va păstra taina; sabia străinului era o armă ciudată, cu lama traversată de o linie şerpuită.

Odată cucerit străinul şi smuls secretul său, Cassiopeia a alergat la tatăl ei, comunicându-i preţioasele informaţii despre organizarea rezistenţei barbarilor. Chiar în timp ce divulga secretul, s-a simţit cuprinsă de un val copleşitor de repulsie. N-a putut face altceva decât să ţipe îngrozită când pielea ei catifelată s-a preschimbat în solzi, părul ei mătăsos, în piele groasă, iar unghiile delicate s-au ascuţit în gheare. Înnebunită şi terorizată, s-a năpustit asupra unui grup de servitori îngroziţi şi i-a făcut ferfeniţă cât ai clipi. După masacru, în silueta mânjită de sânge nu se mai recunoştea nimic din fermecătoarea nestemată a curţii noxiene: tot ce se mai vedea acum era o oroare pe jumătate femeie, pe jumătate şarpe. Fiindu-i acum imposibil să mai acţioneze în cadrul misiunii ei tradiţionale, Cassiopeia s-a îndreptat spre Ligă, continuând să slujească Noxusul pe Câmpiile Dreptăţii.

''Chiar dacă la exterior părea o floare pură şi nevinovată, ea era de fapt şarpele încolăcit la tulpina florii.''
-- Katarina, Lama funestă