învăţături erau căutate de clasele conducătoare din aproape fiecare oraş-stat. Arta sa era un secret bine păzit, dar se spunea că săbiile respirau în prezenţa lui. Maestrul s-a ofilit pe neaşteptate în urma unei boli misterioase, care i-a lăsat consternaţi pe cei mai pricepuţi medici din Runeterra. Când a murit, i-a lăsat în urmă pe Zelos şi pe Irelia, fiul şi fiica lui, şi o armă cu adevărat unică. Zelos a devenit sergent în armata ioniană şi a plecat să caute ajutor din partea Demaciei cu puţin înainte de invadarea Ioniei de Noxus. Irelia, însărcinată cu apărarea casei până la întoarcerea lui Zelos, era singură când au atacat forţele noxiene.

Ionienii au luptat admirabil, însă în curând sângele ionian păta pământul de sub urmele bocancilor străini. În Marea Opoziţie din Placidium, ionienii s-au pregătit să se predea, dar au fost inspiraţi să nu cedeze atunci când tânăra Irelia a ridicat imensa sabie a tatălui ei şi a făgăduit să nu se dea bătută până la întoarcerea fratelui ei. În haosul luptei care a urmat, Irelia a fost blestemată cu oculta necromanţie noxiană. În timp ce viaţa i se stingea, Soraka, Copilul stelelor, a făcut o ultimă încercare de a-i ancora sufletul tot mai fragil. Nevrând să-şi abandoneze casa, chiar fiind la un pas de moarte, Irelia şi-a revenit, iar sabia tatălui ei s-a ridicat în aer alături de ea. Irelia s-a aruncat înapoi în focul luptei, netulburată de însufleţirea bruscă a sabiei. Arma dansa în jurul ei fără efort, secerând noxienii care se holbau la ea îngroziţi. Invadatorii decimaţi au fost obligaţi să se retragă din Placidium. Irelia a fost numită Căpitanul Gărzilor din Ionia, iar când apărarea patriei sale s-a mutat pe Câmpiile Dreptăţii, a urmat-o.

''Sabia se roteşte, pictând în jur cu sânge.''
-- Dintr-un raport de teren noxian