Cu mult înainte ca Liga să înceapă să impună reglementări în acest domeniu, magii au făcut experimente privind crearea unor forme de viaţă artificiale. Deşi în prezent e interzisă, înzestrarea golemilor cu raţiune nu era o practică rară printre cei mai pricepuţi artizani magi. Un astfel de vizionar a fost şi magul demacian pe nume Durand. De neegalat în făurirea fiinţelor artificiale conştiente, creaturile lui Durand au slujit drept gardieni neobosiţi ai graniţelor mult-iubitului său oraş-stat, apărând teritoriul de vecinii noxieni. Drept paznic personal, însă, Durand l-a păstrat în preajmă pe cel considerat capodopera sa: Galio. Această creatură impresionantă, alcătuită în chipul unui gargui, l-a protejat în decursul călătoriilor sale, ajutându-l să-şi desfăşoare importanta muncă fără a se teme de atacurile duşmanilor ţării sale. Liniştea însă nu avea să ţină la nesfârşit, căci, izbindu-se la un moment dat de santinelele lui crâncene, Înaltul Comandament Noxian s-a aprins de mânie.

În timp ce traversa Mlaştina Urletelor însoţit de capodopera lui, Durand a fost atacat în forţă de o şleahtă de asasini noxieni. Depăşit numeric şi copleşit, Galio a fost silit să privească îndurerat cum atacatorii îi ucid protejatul, executându-l cu repeziciune şi dispărând apoi în ceţurile locului. Văduvit de însuşi scopul existenţei sale, Galio s-a scufundat în deznădejde. A jelit ani de zile în singurătate, aplecat deasupra osemintelor stăpânului pe care nu reuşise să-l apere până la capăt... ca o adevărată statuie a propriei sale ruşini de nevindecat. Apoi, într-o zi altfel obişnuită, o tânără yordle tristă, dar hotărâtă, ce purta o coroană demaciană fastuoasă a poposit la umbra giganticei statui. Ascuns, deşi la vedere, Galio a cercetat pe îndelete trista făptură. Pe chipul fetei se citea o povară la fel de grea ca cea pe care simţea c-o poartă Galio. La fel de tăcută şi de stoică precum venise, fata s-a depărtat, plecând în direcţia Demaciei. Întâlnirea a aprins o scânteie în ochii lui Galio. Amintindu-şi de cauza pentru care murise stăpânul său, Galio s-a eliberat în sfârşit din purgatoriul său mut şi a pornit pe urmele curajoasei creaturi. Descoperise de-acum un nou scop al existenţei lui: să lupte în Liga Legendelor pentru interesele Demaciei.

”Nu există mântuire pe lume. Numai penitenţă.”
-- Galio