Poet, prozator și dramaturg (n. 21 iulie 1821,
Bacău — d. 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi). Provine dintr-o
familie boierească de curînd ridicată la o poziție de oarecare
însemnătate; fiu al medelnicerului Vasile Alecsandri (ajuns mai tîrziu
vornic) și al Elenei.

A studiat în
casa părintească cu călugărul maramureșean Gherman Vida și la pensionul
francez al lui Cușnim, apoi, între 1834 și 1839, la Paris, unde se
consacră mai ales literaturii, după cîteva încercări nereușite în
domeniul medicinei, în cel juridic și cel ingineresc. După înapoierea în
Moldova, participă la toate inițiativele tovarășilor săi de generație:
director al Teatrului din Iași împreună cu C. Negruzzi şi M.
Kogălniceanu. A luat parte la mișcarea revoluționară de la 1848 din
Moldova, redactînd unul din documentele ei programatice și a petrecut un
an de exil în Franța. Înapoiat în țară, ia parte la luptele pentru
Unirea Principatelor Moldova şi Muntenia, se numară printre devotații
lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta în Franța, Italia și Anglia,
pentru a determina marile puteri să recunoască faptul dublei sale
alegeri.

Deputat și ministru în
mai multe rînduri, e ministru al României la Paris între 1885 și 1890.
Ca scriitor, a debutat în 1840, cu nuvela Bucheti, publicată în "Dacia literară", și cu pieseta "Farmazonul din Hîrlău".
După cîteva încercări în limba franceză, ca poet de limba română apare
pentru prima dată în 1843 în Calendar pentru poporul românesc.
Alecsandri e un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale epocii
și, în același timp, un artist subtil, observînd lumea înconjurătoare
fără scepticism, dar și fară exagerate iluzii, tinzînd în domeniul
expresiei spre o senină clasicitate. Pastelurile, o parte din legende și
proza memorialistică au rezistat cu succes trecerii timpului.

Anii
directoratului la Teatrul din Iași (1840-1842) sunt un exemplu al
seriozității și puterii de muncă a tînărului scriitor. În istoria
internă a personalității lui Alecsandri cîteva evenimente au jucat un
rol determinant: dragostea pentru Elena Negri (sfîrsită tragic în 1847),
care l-a încurajat în rolul de poet național, dar i-a deschis și
sursele, chiar dacă nu foarte profunde ale lirismului intim. Alecsandri
este cel mai cuprinzator dintre scriitorii generației sale, exprimîndu-i
nu numai năzuințele patriotice, ci și descoperirile din continentul
vieții intime și încercîndu-și puterile în aproape toate genurile și
speciile literare fundamentale. Alecsandri călătorește cu diferite
prilejuri prin Moldova, Muntenia, Bucovina și Transilvania, în partea
europeană a Turciei, în Italia, Austria, Germania, Franța, Spania,
Anglia, nordul Africii, din plăcere personală, pentru a o însoți pe
Elena Negri, plecată în căutarea unei clime mai favorabile sănătații
sale zdruncinate, sau cu însărcinări oficiale. Fiecare din aceste
călătorii, lasă urme în creația sa, în proză sau în versuri și se
tipărește pe ecranul experienței omenești ce-i definește personalitatea
publică și intimă. Descoperirea poeziei populare, care are loc cu ocazia
unei asemenea călătorii, va marca profund destinul său de scriitor și
va avea consecințe incalculabile asupra întregii dezvoltări a
literaturii noastre din secolul trecut și de mai tîrziu.

Prin
traducerile în limbile franceză, germană, engleză ale poeziilor
populare sau ale unora din poeziile originale, Alecsandri se numară și
printre primii noștri scriitori moderni a căror operă a devenit
accesibilă străinătății.

Poeziile,
cărora autorul însuși le-a acordat, în conformitate cu gustul și
cerințele epocii, calitatea principală în cuprinsul operei, au fost
structurate, în cîteva cicluri mai mult sau mai puțin unitare sub
aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice și al
epocii în care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia
populară, "Doinele". Al doilea grup de poezii, "Lăcramioare",
apărute pentru prima dată în volumul din 1853, cuprinde partea cea mai
mare a poeziei erotice a lui Alecsandri, Jurnalul poetic al dragostei
pentru Elena Negri, Lăcrămioarele demonstrează mai curînd muzicalitatea
versului alecsandrinian, decît aderența lui la lirica de confesiune;
expresia e de aceea adeseori stîngace. Ciclurile de poezii intitulate "Suvenire" (1853) și "Margăritarele"
(1863) au mult mai puțină unitate decît cele precedente. Deceniul al
șaptelea al secolului al XlX-lea reprezintă un moment de cotitură în
viața și creația lui Alecsandri. Pastelurile, Legendele și Ostașii
noștri lărgesc și aprofundează, în același timp, inspirația folclorică,
ce va rămîne una din constantele creației sale. Pastelurile, poezii
descriptive, apărute, în marea lor majoritate, mai întîi în Convorbiri
literare reconstituie în cheie poetică succesiunea anotimpurilor într-un
peisaj românesc.

Poet grațios și
echilibrat, discret, dar vibrînd în fața frumuseții, atent la armonia
ansamblului și fin cizelator de imagini surprinse fugitiv în evanescența
anotimpurilor (Iarna, Sania, Malul Siretului), sensibil la farmecul
naturii genuine, dar și la sugestiile rafinate ale unui obiect de artă,
Alecsandri rezistă cel mai bine trecerii timpului tocmai în asemenea
poezii în care manifestă calitatea reală a talentului său, răspunzînd
totodata unei nevoi de armonie înnăscută sufletului omenesc.

T.
Maiorescu, într-un text din 1886, sintetizează într-o formulă pregnantă
și acceptabilă pînă azi însemnătatea operei lui în ansamblu: “În
Alecsandri vibrează toată inima, toată mișcarea compatrioților săi, cîtă
s-a putut întrupa într-o formă poetică în starea relativă a poporului
nostru de astăzi. Farmecul limbei române în poezia populară, el ni l-a
deschis; iubirea omenească și dorul de patrie în limitele celor mulți
dintre noi el le-a întrupat; frumusețea proprie a pămîntului nostru
natal și a aerului nostru el a descris-o; […] Cînd societatea
mai cultă a putut avea un teatru în Iași și București, el a răspuns la
această dorință, scriindu-i comedii și drame; cînd a fost chemat poporul
să-și jertfească viața în războiul din urmă, el singur a încălzit
ostașii noștri cu raza poeziei. A lui liră multicordă a rasunat la orice
adiere ce s-a putut deștepta din mișcarea poporului nostru în mijlocia
lui. “