ele mai importante Ordine Cavaleresti sunt: Ordinul Sarmanilor Cavaleri
ai lui Hristos si ai Templului lui Solomon cunoscut drept Ordinul
Templier, Ordinul Cavalerilor Ospitalieri, Ordinul Dragonului, din care a
facut parte si Vlad Tepes, Ordinul Teutonic etc.


Ordinul Cavalerilor Ospitalieri



Sunt ordinul religios cel mai vechi, fondat in prima cruciada 1095-1098.
La origine, Ordinul Ospitalierilor n-a fost un ordin militar, ci un ordin de
calugari care se dedicau asistentei calatorilor si pelerinilor, si
ingrijirii bolnavilor. La Ierusalim exista o institutie de caritate, han
pentru gazduirea pelerinilor si in acelasi timp si spital, fondata de
negustorii amalfitani inca din 1070. Ordinul, fondat de nobilul Gerard,
se ingrijea de pelerinii bolnavi si ii transporta la aceasta institutie,
langa Biserica Sfantul Ioan Botezatorul din Ierusalim. In 1113 papa
Paschal al II-lea a recunoscut oficial ordinul, ai carui membri trebuiau
sa fie nobili.
Membrii ordinului purtau o mantie neagra cu o cruce
malteza in opt puncte. Organizarea ordinului era asemanatoare cu cea a
Templierilor. Ospitalierii aveau un mare maestru, care prezida peste
organizatia centralizata a cavalerilor, capelanilor si servitorilor. Ei
urmau regulile monastice stabilite de Sfantul Augustin (episcopul roman
Augustin din Hippo). Aceste reguli guvernau ritualurile zilnice ale
rugaciunii, studiului si muncii. Regulile Sfantului Augustin au fost
adoptate frecvent de calugari in sec. al XII-lea.



Sub cel de-al
doilea mare maestru, Raymond de Puy, ordinul a inceput sa capete si
atributii militare, astfel incat in 1200 functiile caritabile ale
Ospitalierilor au trecut pe plan secund.
Cucerirea Ierusalimului a
dus la transformarea calugarilor Ospitalieri in cea mai puternica forta
militara din Palestina, datorita si bogatiilor imense pe care le
detineau din donatii.
Succesele in razboaiele pentru apararea Tarii
Sfante au dus la imbogatirea ordinului cu mari proprietati in Europa si
Palestina. Incepand din 1137, Ordinul Ospitalierilor a luat parte foarte
activ la luptele contra musulmanilor, construind si stapanind cetati
foarte puternice: Krak des Chevaliers, Belvoir si Margat.
La apogeul
puterii, in sec. al XIII-lea, Ospitalierii numarau 500 de cavaleri
pentru apararea Regatului Latin al Ierusalimului de turci.
Dupa
caderea Acrei, Ordinul Ospitalierilor s-a refugiat in Cipru. In 1310 au
cucerit de la turci insula Rodos, pe care au guvernat-o pana in 1552,
intitulandu-se Cavalerii Sfantului Ioan din Rodos. Cat au stat in Rodos
averea lor a tot crescut. Pe langa donatiile nobililor, ei s-au
imbogatit foarte mult
in 1323, cand au intrat in posesia unor proprietati ale Templierilor.
Cavalerii din Rodos erau singura prezenta crestina in tot estul
mediteranean in 1453, data caderii Constantinopolului. Ei au aparat
Rodosul impotriva musulmanilor pana in 1522, cand au fost infranti
definitiv, dupa un asediu indelungat.
In 1530, imparatul Sfantului
Imperiu Roman de Natiune Germana, Carol al V-lea le-a dat cavalerilor
insula Malta, ca baza militara. Ordinul s-a numit de atunci Ordinul
Cavalerilor de la Malta.
Formidabila garnizoana a cavalerilor a
prevenit expansiunea musulmana si a ramas necucerita pana in 1798, cand a
fost cucerita de Napoleon. Pana atunci, cavalerii pierdusera
majoritatea posesiunilor europene. Ca ordin catolic ei si-au pierdut
toate proprietatile din Anglia si majoritatea posesiunilor din Germania,
acestea fiind luate de protestanti in timpul Reformei Protestante
(1517-1548). Posesiunile lor din Franta au fost pierdute in timpul
Revolutiei Franceze. Dupa caderea Maltei, ordinul s-a mutat intr-o
manastire la Triest, Italia si mai tarziu la Roma, in 1834.
In 1961
papa Ioan al XXIII-lea a recunoscut ordinul ca o comunitate religioasa a
Bisericii Catolice. Astazi ordinul continua sa conduca spitale si sa se
ingrijeasca de refugiati si invalizii de razboi.
Principala
mostenire a Ospitalierilor a fost una militara. Ei au avut forta
necesara pentru a apara estul Mediteranei si Europa de musulmani.

Ordinul Templier



Sărmanii soldaţi ai lui Cristos şi ai Templului lui Solomon cunoscuţi mai ales sub numele de templieri sau Ordinul Templului, au fost unul dintre cele mai cunoscute ordine militare creştine.
Ordinul
a existat timp de aproximativ două secole în Evul Mediu. A fost creat
în urma primei cruciade din 1096, pentru a asigura călătoria în
siguranţă a numeroşilor pelerini europeni către Ierusalim.
Recunoscut
oficial de biserică în 1129, Ordinul a crescut repede ca număr de
membri şi putere. Cavalerii templieri puteau fi recunoscuţi după hainele
albe cu o cruce roşie, distinctivă, şi erau printre cei mai bine
echipaţi, antrenaţi şi disciplinaţi războinici din perioada cruciadelor.
Membrii Ordinului care nu erau războinici au creat o puternică
infrastructură economică în întreaga creştinătate, introducând pentru
prima oară proceduri financiare care au reprezentat începutul sistemului
bancar, şi au construit numeroase fortificaţii în Europa şi Ţara
Sfântă.



Succesul templierilor era strâns legat de succesul
cruciadelor. Când Ţara Sfântă a fost pierdută, iar templierii au suferit
înfrângeri zdrobitoare, sprijinul pentru existenţa ordinului s-a stins.
Zvonurile despre ceremoniile iniţiatice secrete ale lor au creat
neîncredere, iar regele Filip al IV-lea al Franţei, puternic îndatorat
ordinului, a început să facă presiuni asupra papei Clement al V-lea.
Vineri, 13 octombrie 1307, Filip a dat ordin ca Templierii sa fie
arestati pe motiv de erezie; aceasta era singura cale ce permitea
regelui Frantei sa le confiste uriasa avere. Pentru a li se putea obtine
marturisiri incriminatorii, Templierii au fost torturati. Aceste
marturisiri includeau: scuiparea si calcarea in picioare a crucii,
homosexualitate si sodomie, venerarea unui idol cu numele de Baphomet.
"Indignarea
publica a luat amploare din cauza acuzatiilor de venerare a diavolului
sub forma unui idol numit Baphomet." Baphomet era "simbolul templier al
ritualurilor gnostice. Figura androgina cu barba de tap si copite
despicate are legatura cu zeul cu coarne al antichitatii, Mendes." (
Peter Tompkins, The Magic of Obelisks.)
O alta teorie sugereaza ca numele de Baphomet este compus din cuvintele "baphe" (baptism) si "metis" (intelepciune).
Ambele teorii implica faptul ca Templierii ar fi venerat, in secret cel
putin, o invatatura secreta. Mai multi comentatori considera ca din
acest punct Templierii a fi devenit gnostici (o doctrina filosofica
caracterizata prin includerea filosofiei elenistice in teologia
crestina). Dupa succesul pe care l-a avut Filip in inlaturarea puterii
si bogatiei Templierilor, acesta i-a indemnat pe toti ceilalti lideri
crestini sa faca acelasi lucru. Sapte ani mai tarziu, in anul 1314,
ultimul mare maestru al Cavalerilor Templieri - Jaques de Molay - a fost
ars pe rug. Se spune ca acesta i-a blestemat inainte de a arde pe rug,
pe regele Frantei, Filip si pe papa Clement V sa moara in acelasi an.
Chiar
daca aceasta poveste nu este decat o legenda, dovezile istorice indica
faptul ca Papa Clement V a murit la o luna dupa De Molay, iar Filip IV
la sapte luni dupa aceea.

Ordinul Teutonic



Ordinul
a fost fondat in Acra, in Palestina in 1190. In acel an musulmanii au
condus un asediu impotriva orasului, iar Ordinului Cavalerilor Teutoni I
s-a dat in grija un spital pentru ranitii si bolnavii cruciati.
In
1198, Ordinul Teutonic a capatat un caracter net militar, insumand
cavaleri germani (exclusiv de origine nobila), capelani si
calugari-servitori (oblati). Teutonii foloseau acelasi reguli monastice
ca si Templierii. Ei au fost recunoscuti oficial de papa Inocentiu al
III-lea in 1199. Membrii ordinului purtau o tunica alba cu o cruce
neagra.
Bogatia Teutonilor a crescut intr-un ritm lent, deoarece erau
in competitie cu celelalte doua ordine. In 1210 Hermann von Salsa a
preluat conducerea cavalerilor si sub administratia sa viguroasa ordinul
s-a extins rapid.
Importanta cavalerilor Teutoni in Orient nu era
comparabila cu cea a Templierilor sau Ospitalierilor, in schimb
activitatea lor razboinica nu s-a limitat la zonele statelor cruciatilor
din Rasarit, ei mutandu-si sediul operatiunilor in estul Europei. La
inceput regele Ungariei i-a invitat sa participe la o cruciada impotriva
slavilor din zona baltica si ei au dat curs invitatiei. In 1226
Cavalerii Teutoni au cerut si primit Prusia, ca feuda, de la imparatul
Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germania, Frederic al II-lea, cu
conditia sa converteasca la crestinism locuitorii. In 1234 papa Grigore
al IX-lea le-a acordat controlul asupra oricarui teritoriu cucerit de la
slavi. Cavalerii Teutoni au construit castele impunatoare pentru a
apara noile teritorii. De aici conduceau ofensiva impotriva slavilor. In
urmatorii 50 de ani Cavalerii Teutoni au preluat controlul complet
asupra Prusiei. Ei au conlucrat cu Ordinul nou creat al Livonienilor,
care au devenit parte integranta a Teutonilor in 1237. Majoritatea
locuitorilor au fost fortati sa se converteasca la crestinism, iar cei
care se opuneau erau fie expulzati, fie omorati. Cavalerii Teutoni au
incurajat colonizarea germana a zonei si astfel Prusia a devenit
predominant germana.
In 1300 Teutonii au devenit cea mai formidabila
putere in zona central estica a Europei. Ei controlau un teritoriu care
cuprindea Livonia (cea mai mare parte din Letonia si Estonia), Prusia si
parti din Germania. Cavalerii isi mentineau influenta in regiune prin
campanii militare care puteau ajunge pana
la opt, intr-un singur an. In plus, dupa ce ordinul a fost eliberat de
juramantul de saracie de catre papa in 1263, a devenit o organizatie
puternica de comert. Ei comercializau, in special, grau si protejau si
ajutau statele din Hansa Germana.



La sfarsitul sec. al XIV-lea rolul
cavalerilor s-a schimbat rapid. Dupa 1386, Teutonii n-au mai putut
afirma ca razboaiele lor erau pentru convertire la crestinism. In acel
an, conducatorul Lituaniei s-a casatorit cu regina Poloniei. Alianta
dintre Lituania si Polonia a intarit pozitia slavilor in regiune si a
inceput un razboi intre Teutoni si polonezi. In 1409 regele Poloniei a
invitat toti inamicii Teutonilor sa participe in razboi. Pe 15 iulie
1410 armatele Poloniei impreuna cu recruti cehi, unguri, tatari,
lituanieni, cazaci au infrant Ordinul cavalerilor teutoni la Tannenberg,
in Prusia.
Cavalerii Teutoni au supravietuit in Prusia si in
regiunea baltica in timpul evului mediu tarziu, dar posesiunile lor
teritoriale au scazut. Pentru a-si mentine controlul in teritorii au
trebuit sa se bazeze pe mercenari, ceea ce a condus la cresterea
darilor, spre nemultumirea populatiei.
Puterea lor fiind in declin,
Polonia a capturat vestul Prusiei in 1466. In 1525 marele maestru al
ordinului Albrecht de Hohenzollern a adoptat luteranismul si a dizolvat
ordinul din teritoriile prusace ramase, stabilind un ducat secularizat.
In
sec. al XVI-lea cavalerii au pierdut teritoriile din estul Europei in
favoarea Rusiei, Poloniei si Suediei. In 1591 au pierdut ultimele
teritorii din Livonia. Ordinul s-a mutat in sudul Germaniei si in
Austria, in 1683 luptand impotriva turcilor la Viena.
In 1697 numarul
membrilor ordinului a scazut dramatic si n-a mai avut forta militara,
ordinul devenind pur religios. In 1809 ordinul a fost dizolvat de
Napoleon, dar o revitalizare a ordinului s-a produs in Austria in 1834.
In
sec. al XIX-lea ordinul a fost o institutie caritabila, dar in 1929 a
recapatat functia religioasa. Ordinul a continuat sa functioneze ca un
ordin religios al Bisericii Romano-Catolice, cu exceptia perioadei celui
de-al II-lea Razboi Mondial, cartierul lui general fiind la Viena.
Mostenirea
lor cea mai importanta a constat in convertirea la romano-catolicism a
Poloniei si altor state est europene, ca si in constructiile lasate de
ei.

Ordinul Dragonului (Societas Draconistrarum)



Ordinul Dragonului (în latină: Societas Draconistrarum) a fost
un ordin militar asemănător Ordinului Templierilor, ce s-a instituit în
zona centrală a Europei. A fost creat de împăratul Sigismund de
Luxemburg în anul 1408, în principal pentru a proteja creştinătatea de
ameninţarea otomană.
La 12 Decembrie 1408 este instituit în numele
lui Isus Cristos, Ordinul religios cavaleresc al Dragonului care numără
în Primul cerc un număr fix de 24 de cavaleri. Sigismund de Luxemburg va
fi Maestru magnificus, fiind la rândul lui înconjurat de un număr de
cinci cavaleri consilieri care vor purta gradul de mareşali. Al Doilea
cerc, cel al scutierilor cavalerilor din Primul cerc, nu are un număr
fix de cavaleri.
Ordinul urmăreşte întărirea pământească a Bisericii
lui Cristos sub aripa protectoare a religiei creştine care poartă
cruciadă împotriva duşmanilor externi şi interni. Pe plan temporal,
obiectivul principal al Ordinului este lupta împotriva turcilor şi a
ereziei husite precum şi (nemărturisit) întărirea autorităţii regale
împotriva veleităţilor de autonomie a magnaţilor maghiari şi a vasalilor
Coroanei cât şi limitarea puterii politice a călugărilor.
Primul
Maestru al Ordinului este Baronul Mihail Garai. În scurt timp printre
cavaleri sunt nobili saxoni, unguri, polonezi, italieni, cehi, sârbi şi
valahi (Vlad Ţepeş). În rândurile sale s-au numărat atât laici, cât şi
elite are ierarhiei bisericeştiÎn 1408, numărul cavalerilor era 61 iar
în 1437, numărul cavalerilor ajunsese la 97. Ierarhia membrilor
Ordinului Dragonului era stabilită în funcţie de capacitatea cavalerilor
de a echipa un oştean care să lupte în spiritul Ordinului. 400 de
oşteni echipaţi de un nobil formau un Banderium care deja cu 100 de
soldaţi putea fi condus în luptă cu un steag şi un blazon personal. La
nivel de Banderium, nobilii primeau un ajutor financiar regal
suplimentar în bani sau în uncii de sare. Un Banderium era plătit de
Coroană cu 300 de fiorini ceea ce nu era foarte mult dat fiind că armura
completă a unui cavaler costa 50 de fiorini iar casca 20. Batalionul de
cavaleri de profesie militară era cel care alimenta Trezoreria regală
cu reveniturile a 12000 de sate de şerbi. Forţa financiară şi militară
Ordinului Dragonului aparţinea exclusiv nobililor, regele Sigismund,
Alteţă Serenissimă, fiind capabil să echipeze singur 4000 de arcaşi.
În
anii 1415-1417, Nicolae Csáki, cavaler al Ordinului din Transilvania,
echipa 900 de pedeştraşi. Pippo Spano 1200. Ordinul Dragonului a reuşit
să echipeze între 15.000-20.000 de oşteni, dintre care 10.000 erau
arcaşi. În ciuda caracterului cosmopolit al membrilor Ordinului,
magnaţii maghiari au încercat constant să limiteze influenţa cavalerilor
nemaghiari. Prin medierea Ordinului, Sigismund va combate energic
opozanţii politicii sale personale. Problema de ordin militar al
Ordinului era tensiunea între proporţia pedestraşilor mercenari,
alcătuită îndeosebi din oşteni saxoni, cehi, sârbi sau polonezi şi
nucleul arcaşilor maghiari


Specific ordinelor militare, gasim
juramantul solemn de aparare a religiei crestine, a vaduvelor si
orfanilor; ceremonialul se numea in franceza adoubement. Au existat
peste 300 de astfel de ordine din care cele mai importante sunt OSMTH si
Ordinul de Malta.