Pe 15 ianuarie se sarbatoreste si acum cu aceleasi declaratii pompoase
ziua de nastere a "Marelui Poet National", ajuns atât de faimos încât
prea putini îi mai cunosc astazi opera. Incontestabil Mihai Eminescu a
fost un vizionar, un om inteligent ce a depasit cu mult gândirea epocii
în care a trait. Un om dotat cu talent scriitoricesc, un condei
"periculos" pentru ignoranti si mincinosi pentru ca detinea mijloacele
de a-si propaga ideile si a transmite mesajul de trezire nationala.
Dupa
ce Eminescu a fost redus la tacere de aceleasi forte din umbra care
manipuleaza si astazi frâiele politice ale lumii, opera sa a fost
trunchiata si "omorâta" cu buna stiinta ca si autorul ei. Consideram
"cazul Eminescu" unul dintre cele mai cutremuratoare exemple de
manipulare prin intermediul mass-media si al unor "experti" istorici si
critici. Imaginea lui a fost cosmetizata atât în epoca cât si pentru
posteritate, opera trunchiata corespunzator si mesajul alterat. De ce îl
iubim pe Eminescu si consideram necesara reconsiderarea operei, vietii,
mesajului si imaginii lui? Pentru ca el a iubit extraordinar de mult
România si poporul român. Patriotismul a fost poate cea mai definitorie
calitate a lui Eminescu. El a militat pentru trezirea si emanciparea
românilor si de aceea a avut atât de mult de suferit. în epoca, el a
fost acuzat de nebunie si internat cu forta pentru ca ideile lui erau
"periculoase". Pentru posteritate, el a fost prezentat apoi doar ca un
poet romantic.
"Cine a fost Eminescu?". Ah, veti spune,
este o întrebare usoara. Cine nu a învatat la scoala despre marele poet,
si mai cu voie, mai fara voie a memorat mai mult interpretarile
divertilor critici decât poeziile sale. Despre prozatorul sau despre
jurnalistul Mihai Eminescu însa la scoala nu se spune aproape nimic.
Pentru cei mai multi dintre noi Eminescu este doar un capitol de studiu
obligatoriu în manualele de limba româna si unul dintre subiectele cele
mai temute de elevii care se pregatesc de BAC. Acest proces de trecere
sub tacere a laturii incomode a activitatii lui Eminescu a început înca
de pe vremea când poetul mai traia, internat fiind într-un spital de
psihiatrie. Apoi prapastia dintre viata si opera lui Eminescu a fost
adâncita în mod deliberat de criticii si biografii poetului în frunte cu
George Calinescu si a fost amplificata apoi de sistemul de învatamânt,
care a propagat în masa acest model. Pâna si imaginea poetului atât de
bine cunoscuta noua este prima lui poza, pe când Eminescu avea doar...19
ani, probabil ca ea corespundea mai bine cu imaginea dorita, aceea de
poet plapând, firav, eterat, fara implicare sau eficienta în viata
sociala si politica a vremii.
Scriam nu de mult ca atunci când
nu poti împiedica o informatie sa se propage, cel mai eficient este sa o
directionezi încotro ai nevoie.
Acest mecanism a fost utilizat din
plin în cazul marilor genii ale acestei lumi, pentru ca de regula
acestea au fost persoanele cele mai "periculoase" (a se citi capabile sa
îi trezeasca si pe ceilalti oameni din somnul în care sunt tinuti cu
buna stinta de cei ce doresc suprematia asupra lumii). Si în cazul lui
Eminescu s-a omis ceea ce nu corespundea cu directia dorita (adica
bogata sa activitate publicistica în ziarele vremii), a fost amplificat
ceea ce convenea (Eminescu trebuia sa ramâna pentru toti doar un poet
genial si nebun), s-a creat un sentiment de obligativitate si
supra-saturare a mintilor în legatura cu subiectul respectiv astfel
încât oamenii sa nu mai aiba aspiratia de a-l aprofunda.
A fost Eminescu nebun?
Se
stie deja ca a declara pe cineva nebun înseamna a-l izola din punct de
vedere social si a-i afecta credibilitatea. Cu atât mai mult în trecut,
dar si în prezent, aceasta tara a nebuniei, era aruncata asupra celor ce
se dovedeau a fi persoane incomode. Desi Eminescu a fost în mod repetat
internat în spitale de psihiatrie, cele scrise de el în perioada
1883-1889 dovedesc ca autorul textelor respective era o persoana
coerenta, logica, ce poate fi acuzata cel mult de opozitie fata de
viziunea majoritara a acelei epoci si de demascarea unor realitati
spinoase ale vremii. în acel moment Eminescu era practic una din vocile
cele mai puternice ale luptei pentru unitatea nationala si desprinderea
Transilvaniei din influenta Imperiului Austro-Ungar. S-a mers pâna
într-acolo încât multe din manuscrisele sale din acea perioada au
disparut fara urma într-o încercare nefericita de a demonstra ca
Eminescu era atins de nebunie, deci incapabil sa creeze. Exista însa
multe persoane din jurul lui care vorbesc despre un Eminescu activ,
coerent si foarte prolific. Aceasta este deci rolul pe care l-au avut
biografii. Pentru ca realitatea de persoana creativa, cum a fost el de
fapt în acea perioada, nu corespundea deloc cu imaginea pe care au vrut
sa o transmita mai departe, l-au fabricat pe poetul Eminescu plapând,
lipsit de vointa, ratacit, pierdut în lumea lui!
în aceeasi
perioada în care Eminescu era izolat pe motivul nebuniei, a fost
desfiintata si Societatea Carpatii din care facea parte si el si care
era una din cele mai puternice organizatii pro-Ardeal. Trebuia tot
atunci sa se semneze si tratatul secret dintre România si Tripla Alianta
(Germania, Austro-Ungaria si Italia), tratat care fusese negociat timp
de mai bine de doi ani chiar de catre junimisti (despre care se stie ca
au fost masoni si împotriva carora Eminescu se întorsese de mult,
contrar cu ceea ce afirma toate manualele de limba si literatura româna
în încercarea de a crea legaturi cât mai strânse între Eminescu si
Junimea).
Iata ce scrie Nicolae Georgescu în cartea "A doua
viata a lui Eminescu" despre contextul politic în care Eminescu trebuia
redus la tacere: "Schimbul de telegrame secrete, date în zilele noastre
la iveala, vorbesc de amenintari grave: Von Bismarck este gata sa
declare razboi României daca nu se fac urgent retractari si nu se dau
asigurari ferme ca va intra imediat în sfera de influenta a Germaniei si
Austro-Ungariei. Se cere ferm desfiintarea "Societatii Carpatii", un
adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri, care milita
pe fata si în ascuns pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar
si alipirea lui la Tara. Petre Gradisteanu, autorul unui discurs
incediar la Iasi, pleaca, împreuna cu ministrul de externe, D.A.
Sturdza, la Viena sa ceara scuze, în persoana, împaratului. Mai este
expulzat ziaristul Zamfir C. Arbore (prieten cu Eminescu), la cererea
Imperiului Rus. Toate acestea - într-o singura zi, la 28 iunie 1883,
când istoria literara consemneaza sec si caderea lui Eminescu!"
Acest
an 1883 este si cel în care se începe crearea imaginii de poet ratacit,
nebun, prin volumul de Poesii scos într-o editie de exceptie de Titu
Maiorescu în care sunt publicate 64 de poezii. De ce nu a scos Titu
Maiorescu un volum cu articolele jurnalistice ale lui Eminescu, dat
fiind faptul ca Eminescu fusese mult mai activ în acest plan? Iar în tot
acest timp poetul-nu-numai-poet asista neputincios, desi uneori
reactioneaza cu disperare, la trunchierea operei sale artistice. Sunt
situatii în care sparge vitrinele unei librarii si arunca în noroi
cartile ce contin propriile poezii ca un ultim semn de protest fata de
nedreptatea la care trebuia sa asiste. Poate ar trebui sa amintim ca în
tot acest complot pentru a-l reduce la tacere pe cel ce zadarnicea
planurile politice, a fost acuzat inclusiv de faptul ca acosta femeile
pe strada.
Câteva "concidente" numerice bizare
Textul interogatoriului luat lui Eminescu, în ospiciul din strada Plantelor, la 12 iunie 1889,
cu trei zile înainte ca el sa moara este de fapt un fals! Acest
interogatoriu a avut ca scop punerea sub interdictie a lui Eminescu,
deci s-a pornit din start de la ideea ca el era bolnav psihic. Cel care
face acest interogatoriu este judecatorul cunoscut si ca Metru Ghita
(Metru, de la maître, în franceza semnifica maestru, apelativ al
magistratilor, dar si grad francmasonic; amestecul masoneriei în aceasta
chestiune este demonstrat de parolele si coincidentele numerice ce
indica pecetea masonica pusa pe acest text). Dupa cum s-a demonstrat,
acest text a fost prelucrat ulterior si ceea ce este mai interesant este
ca alte acte cum ar fi diagnosticele medicilor lipsesc din dosarul
declararii oficiale a nebuniei lui Eminescu, ca pentru a lasa
posteritatii doar mesajul autorilor reali ai închiderii si în final
asasinarii "poetului" (s-a zvonit ca Eminescu ar fi fost bolnav si de
sifilis si de acea a fost "tratat" cu mercur!).
- Cum te cheama?
-
Sunt Matei Basarab, am fost ranit la cap de catre Petre Poenaru,
milionar, pe care regele l-a pus sa ma împuste cu pusca umpluta cu
pietre de diamant cât oul de mare.
- Pentru ce?
- Pentru ca eu fiind mostenitorul lui Matei Basarab, regele se temea ca eu sa nu-i iau mostenirea.
- Ce-ai de gând sa faci când te vei face bine?
- Am sa fac botanica, zoologie, mineralogie, gramatica chinezeasca, evreiasca, italeneasca si sanscrita. Stiu 64 de limbi.
- Cine e Poenaru care te-a lovit?
- Un om bogat care are 48 de mosii, 48 de râuri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate si care are 48 de milioane".
De ce Matei Basarab?
Eminescu
se considera continuatorul lui Matei Basarab care luptase împotriva
fanariotilor pentru trezirea neamului românesc. El chiar îsi propusese
înfiintarea unei societati Matei Basarab care, surpriza, trebuia sa fie
construita dupa modelul francmasoneriei, dar orientata spre scopuri
benefice poporului român, poate despre acest lucru vorbeste Eminescu
când spune ca regele se temea sa nu îi ia mostenirea: "O organizare
între români asemenea societatii francmasonilor si iezuitilor si a
bisericii catolice. Pretutindeni oameni care sa tie registru de tot
sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat si laudat pentru ca sa
devina bun; trezita desertaciunea lui, decorat la nevoie, trezite mii de
sperante în el, în caz de extrema nevoie ajutat chiar. Sa se simta ca
Societatea Matei Basarab reprezinta o putere enorma."
De ce Petrea Poenaru?
"Petre
sau Petrea Poenaru, contine în numele sau "pietrei", numele obiectului
care a lovit fruntea poetului, si iarasi pare logica asocierea. Mai
putin logica pare prezenta fizica a acestui personaj în stabilimentul
din strada Plantelor: stim despre el ca era tenor, din familia mare a
actorilor, asadar lume frecventata de Eminescu. Nu era un strain, un
oarecare, ci îl cunostea pe poet. Poetul pretinde ca-i cunoaste si
scopul loviturii" (conform Nicolae Georgescu)
Pusca umpluta cu pietre de diamant
Intr-o
balada populara, bine cunoscuta lui Eminescu, apare un astfel de motiv:
"A plecat la vânatoare/ Sa vâneze caprioare/ Caprioare n-a vânat/ Si el
singur s-a împuscat/ C-un pistol de diamant/ Cu gloante de briliant."
Sensul acestei afirmatii nu poate fi decât faptul ca Eminescu se afla în
aceeasi postura cu vânatorul care se vâneaza singur, prin ideile sale.
Numerele
Despre
cifrele 64 si 48 este suficient sa spunem ca sunt des utilizate în
francmasonerie, nu imi propun sa fac aici analiza semnificatiei lor
spirituale, va las voua sarcina asta. Cert este ca ele revin obsedant
întrucât daca numaram rezulta exact 64 de cuvinte în acest
interogatoriu.
Iata o analiza mai detaliata realizata tot de
Nicolae Georgescu în lucrarea "A doua viata a lui Eminescu": "Textul
atentioneaza: nu e vorba de 64 de limbi ci de 64 de voci. Experienta
poate continua. Precizam din capul locului ca noi nu am epuizat toate
relatiile numerice dintre aceste cuvinte. Nu ne propunem a lua locul
cifratorului, ci doar a sesiza existenta unui cifru care da de gândit.
Sa numaram cuvintele din primul raspuns, considerat la doua cuvinte:
sunt exact 33 de voci. Asta da, stie oricine ca e cifra masonica! A fost
Eminescu francmason si a raspuns cifrat? Asta înseamna ca nu era nebun!
Retinem: daca socotim la un cuvânt iese un total de 32. Al doilea
raspuns are 16 cuvinte: [cuvantul] "nu-i" îl socotim ca doua cuvinte.
Daca socotim "nu-i" ca un singur cuvânt, obtinem 15 cuvinte, care
adunate celor 33 anterioare (în prima varianta) dau cifra 48, prezenta
ca cifra în text. Este un sistem de socotire "încrucisat", care cere
atentie si... distributie. Mai mult, al treilea raspuns are tot 16
cuvinte, cu cifra 64, si tot 15 cuvinte fara cifra. Asadar, daca
adresantul uita sa adune la primul raspuns de 33 de carate, pe
urmatoarele 15 cuvinte, este atentionat a doua oara, dupa care, în cel
de-al treilea raspuns, cifra 48 se repeta de 6 ori: semnal puternic.
Asta, pe prima diagonala a încrucisarii (33 + 15 + 15). Pe cea de-a doua
diagonala a încrucisarii "ies" frumoasele sume: 32 + 16 + 16, adica 16 *
4 = 64. Simetriile sunt atât de bine construite, încât este limpede ca
textul, în întregul sau, a fost lucrat migalos. Patru întrebari si patru
raspunsuri: 4 * 4 = 16; aceasta pare a fi cifra de baza care trebuie
luata în calcul. Primele trei întrebari au 16 cuvinte (socotind "ce-ai"
din întrebarea a treia drept doua cuvinte). A patra întrebare are 7
cuvinte ("te-a", doua cuvinte) si banuim ca trebuie sa mai fie unul
pentru totalul de 24 cuvinte al tuturor întrebarilor: într-adevar, în
"cine e Poenaru care te-a lovit" trebuie, poate, presupus prenumele
anuntat de Eminescu: "Petre Poenaru". Aceasta omisiune are importanta
ei: totalul cuvintelor din întregul text (adaugând si cifrele, fara a
socoti ligaturile câte un cuvânt) este 111 cuvinte. Adaugând cifra 1
pentru cuvântul presupus lipsa, iese suma de 112: exact 16 * 7 = 112. în
text sunt 7 cifre (o data 64 si de 6 ori, 48... Pe mine nu ma
intereseaza, de fapt, semnificatiile acestor cifre totale în sistemul
cifric presupus. Constat doar ca, relatiile numerice dintre cuvinte sunt
suspect de exacte, ceea ce înseamna ca actul, în întregul sau, este un
fals. Cade dintr-un condei valoarea probatorie a acestui act. La 12
iunie 1889, poetul spune lucruri de bun simt, ca se considera
mostenitorul lui Matei Basarab si ca tenorul Petrea Poenaru l-a lovit la
cap. Spusele lui sunt, însa, "rebusate". De catre cine? "
Hitskin.com
Subiect: Cine a fost Mihai Eminescu ? 
