Ursul este un mamifer, care se poate găsi în păduri, munţi sau la grădinile zoologice. Urşii iubesc aceleaşi lucruri ca şi oamenii: aerul curat, mâncarea bună şi liniştea. Pentru a găsi toate acestea, sunt în stare să se înfrunte cu cei mai fioroşi rivali.
Urşii sunt de mai multe feluri:
- Ursul brun (Ursul cafeniu) trăieşte în Europa în Munţii Vosgi, dar şi în alţi munţi. El este cel mai puternic urs din Europa. Se poate căţăra în copaci şi poate alerga în salturi mari. Ursul brun este inteligent, şiret şi prudent. Când este rănit sau este surprinsă ursoaica cu puiul ei, atacă şi omul. Altfel, în general fuge de om. Trăieşte în regiunea de pădure. Iarna se retrage în bârlog, într-o semihibernare (amorţire) şi nu se hrăneşte. Hrana lui este foarte variată, acesta fiind omnivor.

Când ies prima oară la plimbare, puii nu au chef decât de joacă. Pe o zi toridă, ce poate fi mai plăcut ca o baie într-un loc răcoros ? În zonele unde somonii urcă pentru a-şi depune icrele, urşii stau la pândă şi se transformă în pescari îndemânatici.

Urşii cafenii sunt mari şi puternici. Aceşti urşi uriaşi au o mare slăbiciune: la fel ca şi copiii, iubesc dulciurile. Se dau în vânt după zmeură şi afine dulci, măceşe, mere pădureţe şi alte fructe, dar cel mai mult le place mierea. Când descoperă un cuib de albine de pădure, nu se lasă până nu linge toată mierea până la ultima picătură. Dar urşii nu se dau în lături nici de la muguri, fur-nici, larve, ouă, păsări… Dacă le e foarte foame, atacă elani, cerbi şi căprioarele. Un urs matur reuşeşte în cursul unei singure zile să înghită 70-80 de peşti. Cu silueta însă nu are probleme.

Toamna, urşii mănâncă mai mult decât de obicei, pentru a aduna rezerve de grăsime care îi vor permite să hiberneze. Nu le prea place să se trezească cu burta goală când afară este frig. Urşii au nevoie de un iatac confortabil.

Ei îşi caută o peşteră sau o groapă la rădăcinile copacilor, îngrijindu-se ca orificiul de ieşire să fie îngust şi bine ascuns.
Puii nu părăsesc vizuina până în aprilie, hrănindu-se cu laptele mamei. Ursuleţii rămân în grija mamei până la 3 ani. Este singurul urs care trăieşte şi la noi în ţară în Munţii Carpaţi.

-Baribalul (Ursul negru) trăieşte în America de Nord în Munţii Stâncoşi. El este de mărime mijlocie, este sprinten, poate să înoate cu uşurinţă şi se caţără în copaci. Atinge o lungime de 1,50 metri. Este un animal omnivor, se hrăneşte cu fructe, seminţe, miere de albine, insecte şi melci. Mierea o culege din fagurii sălbatici. Nu atacă omul.

-Ursul alb (Ursul polar) trăieşte în nordul extrem al Asiei, în Peninsula Taimir. El este cel mai mare reprezentant al carnivorelor, atinge o tonă în greutate şi 2,60 de metri în lungime. Trăieşte în preajma Polului Nord, în regiunile gheţurile şi a zăpezilor veşnice. Se hrăneşte cu peşti şi foci. El hibernează şi atacă întotdeauna omul. Din blana ursului se confecţionează îmbrăcăminte.

Ursul polar este stăpânul necontestat al pustiurilor îngheţate. El nu are duşmani naturali. Când e sătul, doarme sau se distrează. Este un rege căruia îi place… să se joace. Blana lui albă trebuie curăţată si cel mai bine se curăţă printr-o tăvăleală în zăpadă. Este mai bine să nu ai de-a face cu o namilă care se ridică pe labele din spate.

Urşii polari sunt nişte singuratici. Vânează, înoată şi se plimbă singuri, dar nu evită întâlnirile cu alţi “confraţi”. Se bucură ca nişte copii când întâlnesc vreun “coleg de gheţuri”. Nu e de mirare, de vreme ce “mărşăluiesc” sute de kilometri având ca tovarăşi de drum gerul şi zăpada. În schimb, cu doamna ursoaică se văd doar o dată pe an. O “curtează” cu mârâituri dulci şi tot felul de fiţe, iar când îşi dau seama că vor fi tătici, îşi iau picioarele la spinare. Familia nu-i interesează din principiu.