• Real-Arena
  • Contact
  • Cash Money
  • Prezintă-te
  • Counter-Strike
  • Metin2
  • Minecraft
  • SA:MP
  • [SHOP] Steam, Gift, Cards, Items
  • Giveaway STEAM
  • AcasaAcasa  IndexIndex  Regulament  Cont Premium  Ultimele imaginiUltimele imagini  CăutareCăutare  ÎnregistrareÎnregistrare  ConectareConectare  

    Distribuiţi
     

     Skanderbeg. Un erou al luptei antiotomane

    Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
    AutorMesaj
    H4cK3R*uL
    Administrator
    H4cK3R*uL
    # Lord of Hell!#
    Mesaje : 12494
    Skanderbeg. Un erou al luptei antiotomane Empty
    MesajSubiect: Skanderbeg. Un erou al luptei antiotomane   
    Skanderbeg. Un erou al luptei antiotomane I_icon_minitimeSam 22 Feb 2014, 23:51

    Cavalcada în noapte

    În noiembrie 1443, armatele creştine ungare şi transilvane conduse de Ioan de Hunedoara treceau Dunărea şi Morava îndreptându-se spre Niş.

    Era o noapte friguroasă de toamnă târzie. Pe nesimţite, 300 de călăreţi părăsesc, cu arme şi bagaje, tabăra turcă, îndreptându-se spre sud-vest. Gonesc zi şi noapte, aproape fără popas, până în sangeacul [unitate administrativă a Imperiului Otoman; mai multe sangeacuri formau un vilaet] Arvanit şi, aşa obosiţi şi prăfuiţi, intră în Dibra. Populaţia albaneză, în loc să fugă, îi aclamă. În mijlocul lor, un om de ordine scurte: Gheorghe Castriota, zis Skanderbeg. Însoţitorii lui sunt albanezi, din trupele de cavalerie ale sultanului.


    După o scurtă odihnă, grupul de călăreţi porneşte mai departe…

    Porţile cetăţii Kruja se deschid

    La orizont încep să se contureze zidurile cetăţii Kruja, care, prin aşezarea sa strategică, domina aproape întregul sangeac Arvanit. În 1431, acest sangeac fusese înglobat la posesiunile sultanului Murad al II-lea. Un timp, între 1438-1440, Skanderbeg deţinuse postul de subaşă [funcţionar al imperiului; administrator] a vilaetului Kruja, ajungând să cunoască bine şi tăria cetăţii şi locurile.

    Zărind micul grup care se apropia, ostaşii din turnurile de veghe s-au neliniştit; dar îngriiorarea lor s-a risipit repede când l-au recunoscut, în fruntea călăreţilor, pe fostul subaşă al cetăţii şi vilaetului Kruja. Skanderbeg era bine cunoscut garnizoanei pentru faptele lui vitejeşti şi pentru preţuirea de care se bucura la palatul sultanului.

    Venit ca ostatec la Odrin (Adrianopol), în 1423, la vârsta de 18 ani, el se convertise la mahomedanism, făcuse studii militare strălucite şi se evidenţiase în numeroase bătălii. Skanderbeg dobândise înalta preţuire a sultanului, care-i încredinţase, fără să şovăie, conducerea unui vilaet cu populaţie albaneză. Nimic până atunci nu trezise suspiciuni în privinţa fidelităţii lui faţă de Înalta Poartă.

    Skanderbeg le-a prezentat un ordin semnat personal de puternicul sultan, prin care era învestit cu şefia cetăţii. În vremurile acelea de restrişte, această numire a părut firească. Noul comandant şi-a preluat imediat postul. Darnic şi generos cu toţi, el a organizat seara un mare banchet, la care garnizoana a luat parte, proslăvind pe Alah, pe sultan şi pe Skanderbeg. Acesta a fost însă ultimul chef al garnizoanei turceşti. Din ordinul lui Skanderbeg, în cursul nopţii porţile cetăţii s-au deschis, albanezii au pătruns în interior şi au măcelărit garnizoana. Steagul răscoalei fusese ridicat.

    Panică la Odrin

    Se lumina de ziuă când, în faţa palatului sultanului din Odrin, pe atunci capitala Imperiului otoman, trei spahii şi-au oprit caii sleiţi de goană, cerând audienţă „slăvitului stăpân”. Peste câteva ore, sultanul Murad al II-lea afla din gura ştafetelor despre răscoala generală din Albania şi despre fapta necugetată a ghiaurului Castriota. În câteva zile, aproape din întregul sangeac fuseseră izgonite garnizoanele turceşti, iar pe citadela albă de la Kruja flutura acum drapelul Castrioţilor: vulturul bicefal negru, pe fond roşu.

    Sultanul spumega de furie aflând şiretlicul folosit la Kruja de Skanderbeg, care plăsmuise beratul [firman turcesc de întărire în funcţie] imperial prin care era numit comandant al cetăţii. Mânia lui a devenit violentă când a fost informat că „trădătorul” intrase de mult în tratative cu Ioan de Hunedoara, cu Veneţia şi Ragusa. Acţiunea lui Skanderbeg a stârnit îngrijorare în capitala Imperiului otoman, deoarece, alături de Albania răsculată, se ridicau la luptă şi celelalte popoare din Balcani, iar regele Vladislav al Ungariei şi Republica Veneţia, profitând de conjunctură, se pregăteau să dea sultanului o lovitură decisivă.

    Urmaşii vechilor iliri, stăpâni din nou la ei acasă

    Skanderbeg urmărise cu multă atenţie desfăşurarea evenimentelor şi, îndeosebi, greaua situaţie în care se afla Imperiul otoman din cauza strălucitelor campanii conduse de Iancu de Hunedoara. Fără să dea răgaz sultanului să-şi revină şi să concentreze forţe împotriva sa, Skanderbeg a proclamat la 28 noiembrie 1443, independenţa principatului Albaniei. În decembrie 1443, întreaga Albanie a fost curăţată de turci, iar în martie 1444 a luat fiinţă, la Lezhe, Liga Albaneză, care reunea din punct de vedere politic şi militar fortele feudalilor albanezi.

    Cunoscând bine structura şi organizarea armatei otomane, tactica ei de luptă, Skanderbeg a pornit la crearea unor formaţiuni militare proprii. În scurt timp a fost organizată şi instruită o armată de 8000 de oameni, cuprinzând: garda pretoriană ataşată direct lui Skanderbeg, formată din infanterie şi cavalerie uşoară cu un efectiv de 3000 de luptători; detaşamentele de sub comanda lui Moisi Golemi, colaborator al lui Skanderbeg – cu acelaşi număr de oameni – care asigurau securitatea graniţei de est şi aveau misiunea să contracareze, în cazul unei invazii, primele lovituri turceşii; trupele feudalilor albanezi care făceau parte din ligă. În plus, Skanderbeg a creat şi instruit detaşamente provenite din rândurile ţărănimii, la care se apela în caz de extremă nevoie. În total, pentru apărarea teritoriului albanez se putea ridica o armată de 15.000-18.000 de oameni.

    În iunie 1444, o armată turcă, sub comanda lui Ali-paşa, având un efectiv de 25 000 de oameni, pătrunde în Albania, dar este înfrântă. Alte două expediţii turceşti, din anii 1445 şi 1446, au acelaşi rezultat. După aceste eşecuri repetate, în 1448, sultanul Murad al II-lea preia personal comanda unei numeroase armate, hotărât să zdrobească rezistenţa lui Skanderbeg şi să restabilească dominaţia otomană în Albania. Deşi se găsea în război cu Veneţia, iar unii feudali albanezi l-au trădat, Skanderbeg a reuşit să organizeze cu iscusinţă apărarea şi să silească armata otomană să se retragă.

    În 1450, o armată turcă de 100 000 de oameni – cifră uriaşă pentru vremea aceea – se îndreptă din nou spre Kruja. Era limpede că sultanul dorea să răzbune înfrângerile umilitoare de până atunci şi să tranşeze definitiv problema albaneză. În luna mai, Kruja este încercuită şi bombardată cu artileria grea, folosindu-se, pentru prima dată, tunuri de calibru mare care depăşeau, prin forţa de foc, tot ceea ce se folosise până atunci. Situaţia lui Skanderbeg a devenit gravă.

    În aceste condiţii, excepţionalul lui talent militar, curajul, spiritul organizator, s-au manifestat mai pregnant decât oricând. Făcând apel la întreaga populaţie, organizându-şi luptătorii în mici formaţiuni, extrem de mobile, Skanderbeg a declanşat împotriva cotropitorilor un adevărat război de guerilă. Trupele duşmane care asediau Kruja au fost continuu atacate din spate de către micile formaţiuni ale lui Skanderbeg, care părăsise din vreme cetatea pentru a organiza rezistenţa. După patru luni şi jumătate de asediu, sultanul, lăsând câteva mii de morţi pe câmpul de luptă este nevoit să se reîntoarcă la Adrianopol.

    Apărarea cu succes a Krujei a avut un larg răsunet în întreaga Europă. Numele lui Skanderbeg a devenit pretutindeni cunoscut.

    Ambiţia puterii, banii şi trădarea

    După căderea Constantinopolului, în 1453, Imperiul otoman a intensificat pregătirile în vederea ocupării Belgradului şi lichidării rezistenţei albaneze. Alături de forţa militară, sultanul Mehmed II foloseşte cu abilitate ambiţiile unor principi, contradicţiile interne din diferite state, corupe cu sume mari de bani unele vârfuri feudale dispuse să trădeze.

    În Albania, el reuşeşte să-l atragă pe Hamza Castriota, nepotul şi cel mai apropiat sfetnic al lui Skanderbeg, promiţându-i conducerea sangeacului. Unul din căpitanii lui Skanderbeg, Moisi Golemi, apucă, la rândul lui, calea trădării. În 1456, 15.000 de cavalerişti turci, conduşi de Moisi Golemi, pătrund pe drumuri puţin cunoscute în Albania, dar lângă Dibra sunt complet nimiciţi şi trădătorul capturat.

    Deşi, în cursul aceluiaşi an, turcii au fost înfrânţi la Belgrad, victoria nu a putut fi fructificată din cauza morţii lui Ioan de Hunedoara. În aceste condiţii, sultanul a reluat, în primăvara anului 1457, atacurile împotriva Albaniei. O armată de 80.000 de oameni, comandată de talentatul general Isac bey Evrenos, invadează teritoriul, cu toată împotrivirea trupelor albaneze. În tabăra duşmană se găseşte şi Hamza Castriota, pe care sultanul îl numise guvernator al cetăţii Kruja, ca preţ al trădării în schimbul promisiunii că-l va preda în lanţuri pe Skanderbeg. Aproape întreaga Albanie a fost ocupată, iar rezistenţa trupelor conduse de Skanderbeg devenise tot mai slabă. La 7 septembrie 1457, siguri de victorie, turcii benchetuiesc în apropiere de Kruja; străjile îşi neglijează posturile, luând parte la petrecerea generală. Skanderbeg? Cine putea şti pe unde se ascundea cu resturile zdrobite ale armatei sale…

    Armata turcească îşi serbase însă prea repede victoria, iar lipsa de vigilenţă din acea noapte de pomină i-a fost fatală. Skanderbeg veghea, urmărea pas cu pas fiecare mişcare a duşmanului, pândea un moment prielnic pentru a-i da o contralovitură şi a preface înfrângerea sa în victorie. În miezul nopţii, albanezii lovesc necruţător tabăra turcă, măcelărind-o în mare parte şi luând mii de prizonieri, printre care şi trădătorul Hamza Castriota.

    Această victorie a sporit considerabil faima lui Skanderbeg. Papa Calist al III-lea l-a rugat să participe la marea cruciadă pe care avea de gând să o organizeze. După moartea lui Ioan de Hunedoara, Skanderbeg devenea una dintre figurile cele mai populare în lupta de eliberare împotriva Imperiului otoman. Sultanul însuşi îi propune, în 1460, lui Skanderbeg, un armistiţiu pe timp de trei ani, armistiţiu care se şi încheie, deoarece conducătorul albanez avea nevoie de un răgaz pentru a-şi consolida autoritatea.

    Armistiţiul nu o durat însă mult. Violând acordul încheiat, sultanul a întreprins, în 1462, trei campanii succesive împotriva lui Skanderbeg, eşuate una după alta. În schimb, celelalte acţiuni întreprinse de turci în Balcani se vor solda, în 1463, cu ocuparea Bosniei, a principatului grec Moreea şi a ducatului Atenei. Consolidarea şi extinderea Imperiului otoman în Balcani îl determină pe conducătorul albanez să semneze, în aprilie 1463, tratatul de pace pe 10 ani propus de sultan.

    Ultimele victorii

    La sfârşitul anului 1463, aderând la cruciada iniţiată de papa Pius al II-lea, Skanderbeg reîncepe ostilităţile cu turcii. Neînţelegerile din tabăra creştină şi moartea papei întrerup pregătirea campaniei, iar albanezii se trezesc, în 1464, singuri în faţa Imperiului otoman. Drept represalii, sultanul a trimis în anul următor cinci expediţii succesive sub comanda lui Balaban-paşa, dar albanezii au rezistat. Ca şi în trecut, sultanul a preluat personal comanda operaţiunilor, pătrunzând în Albania cu o enormă armată pentru acele timpuri, numărând 150.000 de oameni. Totul a fost trecut prin foc şi sabie. Distrugerea recoltei a făcut să apară spectrul foametei.

    Kruja a fost încercuită, iar sultanul a construit o puternică cetate, Elbasan, hotărât să rămână stăpân definitiv în Albania. Situaţia devenise disperată. În decembrie 1466 – ianuarie 1467, Skanderbeg a plecat în Italia, la Roma şi la Neapole, pentru a obţine ajutor. Discursul său în faţa Consistoriului de la Roma a făcut o profundă impresie. Cu trupele proprii şi folosind ajutorul acordat din Italia, Skanderbeg a reuşit să despresoare Kruja, Balaban-paşa fiind omorât în luptă.

    În iulie 1467, situaţia se repetă: sultanul pătrunde din nou în Albania, obţine, după o bătălie extrem de sângeroasă, victoria la Buzurşek, lângă Elbasan, şi încercuieşte Kruja, dar Skanderbeg reuşeşte, ca de atâtea ori în trecut, să-şi despresoare capitala şi să alunge trupele invadatoare.

    Bătrân şi grav bolnav, marele comandant se stinge din viaţă în ziua de 17 ianuarie 1468, la Lezhe.

    După moartea lui Skanderbeg, deşi albanezii continuă lupta pentru apărarea libertăţii lor, în 1478 a fost ocupată Kruja, în 1479 Skodra, iar în 1506 jugul otoman se extindea asupra întregului teritoriu albanez. Ulterior, rezistenţa antiotomană a poporului albanez va avea ca simbol figura legendară a lui Skanderbeg.


    Ai o comunitate, dar te-ai saturat de probleme? Vino pe Real-Arena.
    Sus In jos
    http://www.real-arena.com
     

    Skanderbeg. Un erou al luptei antiotomane

    Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
    Pagina 1 din 1

    Real-Arena România :: Categorie generală :: Viaţa reală :: Mari personalităţi ale lumii-