Braun, Wernher von (23.03.1912, Wirsitz, Germania – 16.06.1977, Alexandria, Virginia, SUA). Inginer german care a jucat un rol important în toate ramurile construirii de rachete şi explorării spaţiale, întâi în Germania, apoi, după Al Doilea Război Mondial, în Statele Unite.

Copilăria

Wernher von Braun s-a născut într-o familie aristocratică bogată. Mama lui a încurajat curiozitatea tânărului Wernher, oferindu-i un telescop după confirmarea sa în Biserica Luterană. De atunci, interesul pentru astronomie şi spaţiu nu l-a părăsit niciodată. În 1920, familia s-a mutat în capitala Berlin. Nu a fost un elev strălucit, mai ales la fizică şi matematică.

În 1925, în viaţa sa a avut loc un moment de răscruce odată cu achiziţionarea unui exemplar din Racheta în spaţiul interplanetar (Die Rakete zu den Planetenräumen), o carte scrisă de un pionier al rachetelor, Hermann Oberth. Frustrat de incapacitatea sa de a înţelege matematica, s-a străduit până a ajuns primul din clasă.


În primăvara lui 1930, în timp ce era înscris la Institutul de Tehnologie din Berlin, Braun s-a alăturat Societăţii Germane pentru Călătorii în Spaţiu. În timpul liber l-a asistat pe Oberth în testele pentru motorul de rachetă cu combustibil lichid. În 1932 a absolvit Institutul Tehnic, specializat în inginerie mecanică şi a intrat la Universitatea din Berlin.

În toamna lui 1932, societatea pentru rachete trecea prin mari dificultăţi financiare. În acea vreme, căpitanul Walter R. Dornberger (mai târziu general-maior) era responsabil cu cercetarea rachetei cu combustibil solid şi cu dezvoltarea Departamentului de Artilerie al forţelor armate de 100 000 de oameni ale Germaniei, aşa-zisul Reichswehr. Şi-a dat seama de potenţialul militar al rachetelor cu combustibil lichid şi de talentul lui Braun. Dornberger a obţinut din partea Departamentului de Artilerie un fond de cercetare pentru Braun, iar acesta a făcut cercetări la o staţie de dezvoltare mică, amenajată lângă unitatea de testare a rachetei cu combustibil solid a lui Dornberger, deja existentă, la Divizia de teste balistice şi artilerie din Kummersdorf, lângă Berlin. Doi ani mai târziu, Braun şi-a obţinut doctoratul în fizică la Universitatea din Berlin. Teza sa, din motive de securitate militară, avea titlul greu de definit „Despre testele asupra combustiei”.

În decembrie 1934, grupul lui Braun, din care atunci făceau parte încă un inginer şi trei mecanici, a lansat cu succes două rachete care s-au ridicat pe verticală la peste 2,4 kilometri.

Însă la acea vreme societatea germană pentru cercetarea rachetelor nu mai exista; testele cu rachete fuseseră interzise prin lege şi singura metodă de a derula astfel de cercetări era prin intermediul forţelor armate. Pentru că baza de testare de lângă Berlin devenise prea mică, a fost amenajată o bază de dezvoltare mai mare în satul Peenemünde în NE Germaniei, la Marea Baltică; Dornberger era comandantul militar, iar Braun, directorul tehnic. Au avut loc demonstraţii reuşite cu rachete cu combustibil lichid şi decolări ale avioanelor cu reacţie şi au fost dezvoltate proiectile balistice A-4 cu rază lungă de acţiune şi proiectilul supersonic Wasserfall. A-4 erau denumite de Ministerul Propagandei V-2. În 1944, nivelul tehnologiei rachetelor şi proiectilelor testate la Peenemünde era cu mulţi ani înaintea celor existente în orice altă ţară.

Activitatea în Statele Unite

Braun a recunoscut întotdeauna valoarea activităţii pionierului american în rachete Robert H. Goddard. „Până în 1936″, spunea Braun, „Goddard era înaintea tuturor.” La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Braun, fratele său mai mic Magnus, Dornberger şi toată echipa germană pentru dezvoltare de rachete s-au predat trupelor americane. După câteva luni, Braun şi cca 100 de membri ai grupului său se aflau la baza de testare a Corpului de Artilerie a Armatei SUA de la White Sands, New Mexico, unde au testat, asamblat şi coordonat lansarea proiectilelor V-2 de mare altitudine, în scopuri de cercetare. Au fost derulate studii de dezvoltare pentru statoreactoare complexe şi proiectile de rachete. La sfârşitul războiului, Statele Unite intraseră pe domeniul proiectilelor ghidate fără niciun fel de experienţă anterioară. Competenţa tehnică a grupului lui Braun a fost remarcabilă. „La urma urmei”, spunea el, „dacă suntem buni, asta e pentru că avem peste 15 ani de experienţă în care am făcut greşeli şi am învăţat din ele!”

După ce s-a mutat în Huntsville, Alabama, în 1952, Braun a devenit directorul tehnic (şi mai târziu preşedintele) programului pentru arme balistice al armatei SUA. Sub conducerea sa au fost dezvoltate proiectilele Redstone, Jupiter-C, Juno şi Pershing. În 1955 a primit cetăţenie americană, pe care a acceptat-o cu bucurie. În anii 1950, a devenit un punct central, naţional şi internaţional, în campania pentru promovarea zborului în spaţiu. A fost autorul şi coautorul unor articole şi cărţi foarte populare şi a ţinut prelegeri despre acest subiect.

În 1954 a fost respins Project Orbiter, un proiect secret al armatei şi marinei de a lansa un satelit al Pământului. Situaţia s-a schimbat după lansarea lui Sputnik 1 de către Uniunea Sovietică, la 4 octombrie 1957, urmată de Sputnik 2 la 3 noiembrie. Primind undă verde la 8 noiembrie, Braun şi grupul său din armată au lansat primul satelit american, Explorer 1, la 31 ianuarie 1958.

După înfiinţarea NASA (Administraţia Naţională pentru Aeronautică şi Spaţiu) pentru derularea programului spaţial al SUA, Braun şi organizaţia lui au fost transferaţi din armată în noua agenţie. Ca director al Centrului de Zboruri Spaţiale George C. Marshall al NASA din Huntsville, Braun a coordonat dezvoltarea unor aparate mari de lansare în spaţiu, Saturn I, IB şi V. Succesul tehnic al fiecărei clase Saturn de motoare auxiliare spaţiale, care conţineau milioane de părţi componente individuale, rămâne neegalat în istoria rachetelor. Fiecare dintre ele a fost lansat cu succes şi la timp şi a îndeplinit cerinţele de operare în siguranţă.

În martie 1970, Braun a fost transferat la sediul central NASA din Washington ca administrator asociat adjunct pentru proiectare. A demisionat din agenţie în 1972 pentru a deveni vicepreşedintele Fairchild Industries Inc., o companie aerospaţială. În 1975 a înfiinţat Institutul Naţional pentru Spaţiu, o organizaţie privată al cărei obiectiv era să atragă sprijinul şi înţelegerea publicului pentru activităţile spaţiale.

În încercarea de a justifica implicarea sa în dezvoltarea rachetei germane V-2, Braun a afirmat că motivele patriotice au cântărit mai mult decât orice mustrare de conştiinţă pe care o avea în privinţa implicaţiilor morale ale politicilor naţiunii sale sub Hitler. De asemenea, a subliniat imparţialitatea intrinsecă a cercetării ştiinţifice, care nu are dimensiuni morale decât atunci când produsele sale sunt utilizate de societate.

În ultima parte a carierei sale, Braun a primit numeroase distincţii importante din partea agenţiilor guvernamentale ale SUA şi din partea societăţilor profesionale din Statele Unite şi din alte ţări.