Se spune că ne putem alege prietenii, dar familia nu. Pentru copilul Mihai Adrian Grigore cuvântul “familie” a avut cu totul alt sens.

Primele amintiri ale lui Mihai din această lume nu sunt zâmbete calde sau jucării, ci legănatul tramvaielor, haine jerpelite, bătăi crunte încasate de la mama lui, mai ales atunci când îl obliga să cerşească. “Mă bătea dacă beam prea mult suc, mă bătea oricum, încasam bătăi mereu”, spune Mihai şovăind. Îl obliga să cerşească. Îl punea să care lucruri grele, iar pentru asta a plătit preţul mai tarziu, când a avut probleme cu coloana, când a trebuit să poarte corset şi apoi să fie operat. Acum priveşte apatic la băieţii care bat mingea în faţa blocului şi şi-ar dori şi el să intre în joc.

Băiatul îşi aminteşte cum, mic-mititel, mama l-a luat într-o zi din braţele tatălui său şi l-a dus în locuri necunoscute. Şi îşi aminteşte tare- tare de spaima pe care a simţit-o când s-a trezit în mâinile mari ale unor poliţişti şi a văzut-o pe mama cum fuge. Nu ştia ce se întâmplă cu el, de ce mama lui a plecat şi de ce nişte necunoscuţi îl duc în altă parte. Poliţiştii l-au certat că cerşeşte, l-au întrebat de mamă şi l-au dus la Asistenţa Socială, care l-a cazat într-un centru.

Am dormit pe străzi, în gară

Întrebat despre viaţa lui la căminul în care a locuit până la vârsta de 7 ani, Mihai spune ezitând, că “nu prea imi amintesc, eram prea mic”, dar emoţiile îl împing să spună tot adevărul. Mama l-a găsit, dar el n-a mai vrut să plece din centru şi, spune, nici nu a crezut-o că tata nu e tatăl lui adevărat. A plecat, într-o zi cu el şi de atunci sunt împreună. Au dormit şi pe străzi sau în gară, le-a fost greu.

L-a “adoptat” femeie paralizată

Tatăl băiatului a încercat mai multe joburi, reuşind în cele din urmă să se angajeze ca om de serviciu la un bloc din cartierul Vitan, unde le-au dat voie să locuiască la spălatorie. Norocul lui Mihai a fost Mariana Gajaroiu, o femeie singură, paralizată, captivă într-un scaun cu rotile, locatară în acel bloc. I-a primit să locuiască cu ea, iar Ioan Grigore să o ajute la piaţă, în casă şi cu diverse alte treburi pe care femeia nu le putea face singură. I-a făcut bărbatului buletin, iar pe băiat l-a dat la şcoală. Mihăiţă s-a ataşat foarte mult de Mariana şi a început să-i spună “mamă” şi, încet, amintirile copilăriei oribile au fost înlocuite cu dragostea necondiţionată a femeii, care i-a cerut un singur lucru: să înveţe! Iar Mihai a învăţat şi a adus numai note mari. Acum e în clasa a VII-a.

Totul s-a spulberat însă de curând, când Mariana a decedat. Nepotul ei, proprietarul apartamentului, nu i-a mai vrut pe băiat şi pe tatăl lui acolo. Vecinii, martori ai dramelor acestui copil, au decis să-i lase să locuiască în spălătorie. Dar un băiat de 13 ani nu poate sta acolo mult timp. Unul din ei ne-a cerut ajutorul. Iar Mihai, încă de la prima întâlnire, ne-a rugat foarte tare să nu-l lăsăm să ajungă iar pe străzi şi să nu se poată duce la şcoală. “Mai bine mor, decât să trăiesc prin gunoaie şi la centru”, ne spus copilul.

Dacă cineva poate oferi adăpost acestui băiat şi tatălui lui în schimbul muncii, sau orice alt ajutor, poate suna la Asociaţia Jurnaliştilor Civici, tel 0730.660.424.

N-a spus nimic la şcoală de ruşine!

La şcoală, toată lumea ştia cât de mult îl iubeşte Mariana şi ce respect şi dragoste îi poartă Mihai. “Este un elev silitor, sufletist, îşi ajută colegii când sunt bolnavi, ajută la curăţenia din clasă rămânând în fiecare zi după ore cu elevii de serviciu”, ne povesteşte Neta Roman, directoarea Şcolii nr. 89 “Mihai Botez”. Diriginta Georgiana Hurmuz are numai cuvinte de laudă la adresa băiatului şi povesteşte că nu ştia de situaţia acestuia, pentru că el nu a vrut să îi spună. Nici măcar nu dădea impresia că are probleme acasă. “De ruşine!”, se apără băiatul cu ochii trişti. “Situaţia lui şcolară este una bună şi sper să ajungă la un liceu bun. Relaţia cu colegii este una armonioasă, fiind preferatul clasei, un fel de lider neoficial”, adaugă doamna directoare.




Indifierenta autoritatilor, cat si a omenirii isi spune inca o data cuvantul
Cat de negru trebuie sa ai sufletul sa fii in stare de asa ceva?! Rautatea este un lucru fara limite, din pacate