Un profesor care a corectat lucrarile de la simularea de la bacalaureat a avut parte de o surpriza extrem de placuta din partea unui elev.

Acesta a ramas impresionat de raspunsul unui elev la subiectul III de la proba de limba si literatura romana si, chiar daca nu a putut sa il puncteze, a decis sa il impartaseasca pe blogul sau. Iata ce a scris profesorul:

“Astazi, simulare de BAC. Limba si Literatura Romana, clasele a XI-a si a XII-a. Subiectele, aceleasi banalitati infioratoare. Aceleasi concepte operationale sublime prin inutilitatea lor, conventionale prin artificialitatea lor. Daca n-as sti ca Limba si Literatura Romana inseamna si altceva, daca as fi astazi elev de liceu, probabil ca n-as avea nici un motiv sa merg la Facultatea de Litere, scrie profesorul pe blogul lui.

Tot astazi, o surpriza extrem de placuta. Subiectul III, clasa a XI-a… Cerinta: relatia dintre doua personaje ale unei comedii studiate (plictisitor!). Printre lucrarile corectate, gasesc un text al unei eleve careia as fi onorat sa ii fiu profesor. in el regasesc multe dintre erorile pe care le comit eu insumi in fata claselor la care predau. Asadar, textul urmator este o incurajare publica adresata elevilor mei; daca au astfel de opinii (acestea sau altele!), as fi bucuros sa le ascult.

Nota: Din pacate, textul urmator nu a putut fi punctat pentru ca (previzibil, nu-i asa?!) el nu corespunde cerintei si baremelor de corectare. Daca n-ar fi fost asa, punctajul acordat de mine ar fi fost maxim. Pe langa concizie, ironie si originalitate (toate, calitati ale stilului), gasesc aici si o mostra de gandire critica.

Nu am studiat comedia la clasa, dar pot sa prezint relatia intre un elev si oricare profesor. Nu vreau sa generalizez, asa ca o sa profit de ocazia asta si o sa spun un secret.

Nu mă interesează atât de mult materia pe care o predă cineva, cât mă interesează omul din fața mea. Am o profesoară care, în cele 50 de minute petrecute la clasă pe săptămână, nu zâmbește absolut deloc. Sunt aproape doi ani de când se întâmplă asta și la un moment dat prezența ei a devenit epuizantă. Am ajuns să fac tot posibilul să-i evit orele, astfel încât să evit depresia în care intru după oră. Sunt o persoană mai sensibilă, totul în jur mă afectează. Doamna dirigintă a intrat la oră într-o zi și, după ce s-a uitat puțin la noi, ne-a cerut să nu mai fim atât de veseli. Poate că exagerez, poate o să mă aleg cu o pedeapsă mare pentru tot ce-am scris aici. Dar a fost o vreme în care și dumneavoastră ați trăit adolescența, știți cum e. Poate vă aduceți aminte de momentele de tristețe sau de pasele proaste. Țin să vă anunț că există și acum, iar data viitoare, când o să mergeți într-o clasă, uitați-vă mai atent la sufletele prezente și nu uitați că nu pentru toți e ușor și uneori tot ce ne lipsește e o privire încurajatoare. Știu că fericirea nu e o materie și nu doriți să predați așa ceva.

Ne amintim de fiecare om care a trecut prin liceu; vrem să ne amintim de bine. Nu o să-mi amintesc definiția romanului sau a schiței, dar o să-mi aduc aminte de acea zi în care v-ați permis să lăsați materia deoparte pentru a ne cunoaște, pentru a ne aminti că nu e prea târziu să vedem ființa umană.





Și acum, voi pretinde că textul îmi e adresat personal și voi schița un răspuns:

Da, știm cum e adolescența, însă o cunoaștem acum doar teoretic. Memoria noastră e ușor disfuncțională; ne imaginăm întotdeauna că am fost adolescenți mai responsabili decât voi, ne închipuim că toată adolescența noastră a fost petrecută prin biblioteci, că eram cuprinși de o sete nemărginită de cunoaștere. Dacă am fi sinceri cu noi înșine, ar trebui să admitem că nu eram deloc așa. Așadar, învață să îți ignori profesorii atunci când îți cer să nu mai fii veselă. Învață să fii selectivă. Nu te împovăra cu propriile noastre depresii, atunci când, nemaireușind să le facem față, le aducem în fața clasei. Sensibilitatea e o calitate și dacă vreunul dintre noi, profesorii, îți spune că nu e așa, ignoră-l! Fără agresivitate, fără revoltă exterioară, doar cu zâmbetul superior al aceluia care înțelege că noi, profesorii, avem automatismele noastre, rigiditățile noastre.

Nicio pedeapsă nu trebuie să te facă să-ți pierzi libertatea interioară de a gândi așa cum vrei, așa cum crezi! Limba și Literatura Română, ai dreptate, nu se reduce la definiția romanului și a schiței. Trebuie să vi le dictăm în caiete pentru că unii consideră că ele sunt esențiale și le-au trecut în programa de bacalaureat. Literatura română e un obiect care trebuie să îți stimuleze sensibilitatea, nu s-o inhibe. Dacă nu reușim să o predăm așa, înseamnă că noi suntem cei vinovați, nu materia în sine. Dacă suntem și preferăm să ne comportăm ca niște dinozauri, nu ne lua în seamă! Dinozaurii își imaginează că lumea le aparține, însă, în cele din urmă, ea aparține celor ca tine!

Fericirea nu poate fi predată de către noi. Prin natura meseriei, prin faptul că trebuie să ne ducem existența cu salarii cuprinse între 200 și 400 de euro (lucru de care voi nu vă faceți vinovați!) și, nu în ultimul rând, prin faptul că, pur și simplu, suntem mai bătrâni, noi ne aflăm în situația nu de a preda fericirea, ci de a o învăța de la voi. De data asta, voi sunteți profesorii! Dacă vedeți că suntem prea încăpățânați ca să învățăm ceva de la voi, procedați așa cum facem și noi. Treceți-ne câte un doi în catalogul vostru personal, încercați să ne faceți să înțelegem ceva, iar dacă nu vom reuși, lăsați-ne corigenți și mergeți mai departe! Lumea noastră e aproape de apus, a voastră abia dacă a trecut de răsărit.

Sursa stirileprotv.ro