Dacă te uiţi pe hartă, deasupra Americii de Sud o să vezi o puzderie de insuliţe, multe cu nume de sfinţi... Sunt Antilele, insule ale paradisului, visul a milioane de oameni din ţinuturile mai reci şi mai puţin luxuriante. Fiecare insuliţă însă este un stat independent, de sine stătător, cu parlament, guvern şi tot ce-i trebuie unui stat. În cazul unor foste colonii britanice, acestea fac parte din Commonwealth şi deci regina Elisabeta a Marii Britaniei continuă să fie conducătorul statului şi să fie reprezentată în diversele insule printr-un guvernator.
Am fost recent în insula St. Lucia. Este o mică insulă de 160-170.000 de locuitori care trăiesc pe doar 620 km2, aflată undeva în mijlocul sudic al adunăturii de insule din Antile. Este o insulă cu o cultură şi o istorie interesante, care o disting de toate celelalte insule din zonă.

Nu se ştie exact cine a descoperit insula St. Lucia, tradiţia spune că însuşi Cristofor Columb ar fi fost primul european care să fi pus piciorul în frumoasa insulă, dar ultimele cercetări relevă că, cel mai probabil, Columb a trecut cu galionul în viteză pe lângă insulă. "Descoperitorul" insulei pare să fie un explorator mai puţin cunoscut, mai exact spaniolul Juan de la Cosa, care fusese navigator în primele expediţii ale lui Columb şi aparent proprietarul vasului Santa Maria din prima flotilă a lui Columb. De la Cosa nu a stat prea mult pe insulă şi a plecat spre alte aventuri. În mod cert, locuitorii insulei au fost lăsaţi în pace de europeni până prin anii 1550, când insula a devenit o bază a piraţilor - faimosul François Le Clerc - "Picior de Lemn" şi-a stabilit reşedinţa pe insulă de unde atacă galioanele spaniole pline cu aur din Lumea Nouă... Şi de atunci, St. Lucia a avut de-a face cu piraţii până în zilele noastre.

După o scurtă perioadă olandeză şi o prima încercare britanică de colonizare (coloniştii în drum spre Guyana au debarcat forţaţi de împrejurări şi s-au stabilit pe insulă). Nu au rezistat mai mult de o lună. O a două încercare eşuată de colonizare a fost experimentată tot de britanici.
Dar cei care au reuşit să se stabilească mai straşnic în St. Lucia au fost francezii de la Compania Franceză a Indiilor de Vest. Aceştia au "cumparat" insulă de la localnici şi şi-au construit prima aşezare europeană permanentă la Soufriere, în 1746. Între 1746 şi 1815, insula a fost câmpul de bătălie între francezi şi englezi... Timp de 69 de ani, insula a fost pasată de la unii la alţii de nu mai puţin de 14 ori... Dar francezii au colonizat insula şi au francizat-o în primii 40 de ani de pace... În 1815, după înfrângerea napoleoneană, St. Lucia a rămas ferm în mâinile englezilor până la independenţă în 1979. Dar ce e interesant, deşi engleză, insula a rămas cu sufletul francez - toponimele au continuat să fie franceze până în ziua de azi, multe nume ale localnicilor sunt franceze, iar îmensa majoritate a locuitorilor sunt catolici şi nu protestanţi anglicani... În mod curios, Marea Britanie a condus, dar nu a asimilat.

Deşi Josephine, prima soţie a lui Napoleon Bonaparte, a trăit o bună perioadă din copilărie în St. Lucia (e născută în învecinata Martinique), St. Lucia nu se mândreşte prea tare cu nevasta lui Napoleon, ci cu faptul că are nu mai puţin de 2 laureaţi ai premiului Nobel, fiind ţara cu cei mai mulţi laureaţi Nobel la mia de locuitori! În 1979, Sir Arthur Lewis a fost primul negru care a obţinut un Nobel (în afară premiilor Nobel pentru pace), iar în 1992, Derek Walcott primea premiul Nobel pentru literatură!

Limbă oficială este engleza, dar limba vorbită de locuitori este creolă (o combinaţie de franceză cu limbi africane şi carib, limba triburilor băştinaşe). Şi că tot vorbeam de populaţie, 85% sunt negri africani, 10% sunt o combinaţie, iar 5% sunt indieni şi albi.
Am ajuns în St. Lucia în septembrie în ceea ce se numeşte "perioada uraganelor". De altfel, am aterizat pe "coada de uragan", tocmai trecuse furtuna tropicală Maria în drum spre Puerto Rico. Cerul era acoperit de nor negru şi mi-era frică să nu ratez o oportunitate atât de grozavă din cauza unui uragan rău... Şi totuşi, sperăm că va fi bine - în general, e soare, după ce trece uraganul, timp de câteva zile. Şi am avut dreptate, au urmat trei zile în mare majoritate însorite, e drept şi cu unele ploi torenţiale de vreo 15-30 de minute... dar asta face parte din experienţa caraibeană.

Prima zi am descoperit St. Lucia din largul mării. În St. Lucia, toate plajele sunt publice, aşa că niciun hotel, oricâte stele ar avea, nu poate să interzică nimănui să se plimbe pe plaja din dreptul lui. Aşa că pe plajă te poţi întâlni cu vânzători de zdrăngănele (ironia sorţii, acum sute de ani, europenii veneau să le vândă localnicilor oglinzi şi zdrăngănele în schimbul pământului şi dreptului de colonizare, acum localnicii vând tot soiul de medalioane europenilor), dar şi cu Captain Typhoon, unul din personajele zonei care plimbă turiştii cu o şalupă... Şi, cum oferea un preţ mai bun decât tururile oficiale, am negociat şi am plecat o zi în jurul insulei.

Cum scriam şi mai sus, istoria insulei a avut cam întotdeauna de-a face cu piraţii. Ei bine, nu numai istoria... Primul film din seria "Piraţii din Caraibe", cu Johnny Depp în rolul haiosului pirat Jack Sparrow, a fost filmat aici, în St. Lucia... Iar succesul filmului s-a reflectat şi în numărul de turişti care au luat cu asalt insula pe care s-a filmat... De altfel, Captain Typhoon nu ratează niciun loc unde s-a filmat - într-unul din porturile insulei se află "Perla Neagra", una din corăbiile folosite în film, se poate vedea şi arcul natural de care erau spânzurate nişte cadavre, dar mai ales celebrii "Pitoni" - nişte culmi muntoase răsărind spectaculos din mare până aproape de altitudinea de 8-900 de metri.

Să nu credeţi că doar Johnny Depp sau Orlando Bloom au trecut pe aici. Ei au trecut, au filmat şi au plecat... Unii au venit şi şi-au cumpărat case. Se spune că cei mai faimoşi proprietari de vile din St. Lucia sunt celebrul Mick Jagger, solistul lui Rolling Stones, şi boxerul George Foreman, legendarul challenger al lui Cassius Clay (Muhammad Ali) în faimosul meci pentru centura mondială de la Kinshasa, în Zair («Rumble în the jungle»). Mă rog, locaţia este contradictorie - în zilele următoare am vizitat insula cu alţi ghizi şi unii susţineau că cei doi nu ar locui aici, alţii, dimpotrivă, susţin că cei doi au vile, dar nu în golful în care susţinea Captain Typhoon că s-ar afla cei doi...

A doua zi, am pornit să vizitez insula pe uscat... Pe şofer îl cheamă Rico şi fusese în tinereţe la cules trestie de zahăr în SUA... S-a întors după câţiva ani şi de atunci plimbă turiştii prin insulă. Am vizitat Castries - capitală insulei, locuită cam de o treime din saintlucieni, dar un oraş fără nimic special... A ars integral de vreo trei ori, aşa că nu are cine ştie ce clădiri coloniale sau istorice. Principalul obiectiv turistic este bazarul de suvenire şi catedrala catolică a insulei...

Dar farmecul insulei nu rezidă în clădiri - sunt clădirile tipice ale Caraibelor - făcute să le reconstruiesti imediat după vreun uragan... Cadrul natural, jungla verde (aparent, cam 20% din suprafaţă este parc naţional), dealurile pe care le urci şi le cobori ca un surfer pe valuri (şoselele sunt ok, unele încă în reconstrucţie după uraganul Tomas din octombrie 2010, care a ucis şapte oameni şi a afectat numeroase locuinţe şi infrastructura insulei), marea albastră... Şi că veni vorba de uraganul Tomas, acesta este principalul motiv al supărării locuitorilor - guvernul trimite SMS-uri tuturor deţinătorilor de telefoane mobile de pe insule anunţându-i când vine uraganul şi când vine o furtună tropicală (care este de o intensitate inferioară uraganului)... Ei bine, SMS-ul care îl anunţa pe Tomas spunea că e o furtună tropicală. A fost, de fapt, uragan şi a stat peste insulă aproape 36 de ore, răvăşind-o. "Şi acum am SMS-ul ăla în telefon care zicea că e furtuna", mi-a spus Stormy Norman, un alt operator de tururi prin insulă.

Tot de la şoferii mei, am aflat despre relaţiile St. Lucia cu China şi Taiwan... Deşi pare o poveste din ciclul "elefantul şi puricele", ei bine, St. Lucia a fost şi este în centrul discordiei dintre cele două Chine. Până în 1997, St. Lucia avea relaţii cu Taiwanul, dar nu cu Republica Populară. China le-a promis marea cu sarea, aşa că St. Lucia l-a trimis pe ambasadorul taiwanez acasă, recunoscând Republica Populară Chineză... Chinezii au venit şi s-au apucat de ce ştiu ei mai bine - de construcţii... s-au apucat să construiască un stadion de cricket (sportul naţional din Caraibe) pentru World Cricket Cup şi un imens spital psihiatric... Dar, ca de obicei, chinezii au fost "furaţi" de grandomanie şi au construit ceva gigantic - spitalul psihiatric este de departe cea mai mare clădire de pe insulă - privindu-l, ai senzaţia că întreaga populaţie de pe insulă are o doagă lipsă, deşi "numai câţiva politicieni ar trebui să locuiască acolo" susţin şoferii de taxi.

În plus, miile de turişti chinezi nu au apărut, nici mult trâmbiţatele investiţii care să ofere locuri de muncă celor din St. Lucia - au apărut câţiva chinezi care au deschis restaurante, deservite tot de chinezi, iar celebrul spital a fost construit de forţa de muncă adusă din ţara mamă...
Supăraţi, după 10 ani, saintlucienii au revenit la prietenia cu Taiwanul. Din 2007, St. Lucia este unul din cele câteva state liliputane care întreţin relaţii diplomatice cu Taiwanul (evident, în schimbul unor foloase materiale), iar spitalul a fost finalizat cu bani taiwanezi, dar cu forţă de muncă saintluciană... Apoi, când St. Lucia s-a prins că nu are bani să susţină imensa clădire, tot Taiwanul a deschis o universitate medicală în clădire şi o întreţine pe banii contribuabililor taiwanezi... Nu cred că turiştii taiwanezi au invadat insula, majoritatea sunt britanici, americani şi canadieni, dar se pare că St. Lucia e mai fericită cu Taiwanul decât cu Republică Populară.
În ultima zi, am survolat insula cu elicopterul în drum spre aeroportul intercontinental aflat în sud... Pe lângă emoţia şi adrenalina primului meu zbor cu elicopterul, am redescoperit jungla de sus, din elicopter...

Şi nu numai junglă, ci şi plantaţiile de ... canabis. Până prin anii '50, St. Lucia producea trestie de zahăr la greu, era principală cultură agricolă de pe insulă... Dar la un moment dat, Marea Britanie, puterea colonială, a hotărât că nu mai e cazul să importe zahăr din Caraibe, aşa că trestia de zahăr a fost brusc înlocuită de cultura bananelor... De altfel, dacă străbaţi insulă cu maşina, o să vezi kilometri în şir de bananieri... Din păcate, fiind o cultură de export, vei avea parte de soiul de "banane de supermarket", acele banane lungi şi "cu aspect comercial" şi nu bananele mici şi incredibil de gustoase găsite pe alte meridiane unde bananele cresc în pom şi nu în galantare. Pe lângă producţia de banane, unii fermieri se ocupă şi de cultivarea de canabis, folosit pentru producerea marijuanei. Evident, canabisul nu este crescut la şosea, ci prin mijlocul junglei, dar din elicopter nu e nicio problemă să distingi micile plantaţii... Cică, din când în când, mai apăr şi elicopeterele lui US Guard, dar ei distrug într-o parte şi culturile apăr în altă parte...

În ultimii ani, principala ramură economică aducătoare de valută în insulă nu mai e cea bananieră, ci turismul.... peste tot prin nordul pitoresc al insulei au răsărit complexuri all-inclusive, iar portul Castries a fost lărgit pentru a putea primi giganticele vapoare de croazieră pline cu turişti americani în goana de a-şi cumpăra suvenire din fiecare insulă... şi nu numai suvenire... Unde în America poţi găsi rom de foarte bună calitate la 8 dolari?

Cum ajungi acolo
Singura companie aeriană care operează atât în România, cât şi în St. Lucia este British Airways. Practic, zbori de la Bucureşti la Londra Heathrow seara şi a doua zi dimineaţa trebuie să prinzi un avion direct spre Caraibe din aeroportul Gatwick. Pentru cei care cumpăra bilete la British Airways pentru St. Lucia, transferul între aeroporturi este gratuit, iar cazarea de o noapte este gratuită pentru cei care zboară la business class. Pentru cei care zboară la economy, există tarife preferenţiale la hotelurile de lângă Gatwick. Zborul intercontinental este operat de un Boeing 777, care aduce zilnic câteva sute de turişti pe mică insulă. De altfel, BA are o reţea de zboruri foarte dezvoltate în Caraibe, zburând în marea majoritate a insulelor foste colonii britanice. Zborul de St. Lucia se continuă în Trinidad-Tobago.

Bani
Moneda naţională este dolarul est-caraibean, folosit ca monedă naţională în alte câteva insule din zonă, foste colonii britanice (regina Elisabeta variantă foarte tânără este pe bancnotă). Dolarul est-caraibean este legat de dolarul american la rată de 2,4 EC$ pentru 1 US$. Există numeroase bancomate de unde poţi scoate dolari est-caraibeni, dar poţi plăti şi în dolari americani.

Când să te duci
Sezonul secetos este în timpul iernii europene... cerul e albastru, ploile rare şi scurte, temperatura la vreo 25-30 de grade. În timpul primăverii, după luna mai începe sezonul ploios, cu multe ploi, iar de prin august începe sezonul de uragane, care ţine până spre sfârşitul lui octombrie (Tomas a venit în St. Lucia pe 31 octombrie 2010). Cum am spus, am fost în plin sezon de uragane, dar imediat după ce Maria trecuse, aşa că am avut câteva zile cu cer senin şi temperaturi de circa 30 de grade. Din păcate, umiditatea din aer la circa 70% făcea căldura de nesuportat pentru mulţi... evident, în acest caz se putea sări fie în mare, fie în piscină.