Grace of Monaco, în regia francezului care aducea în 2007 pe ecrane La vie en rose, cu Marion Cotillard în rolul lui Edith Piaf, a avut lansarea oficială în deschiderea celebrului Festival de Film de la Cannes. Atmosfera generală a filmului - una în acelaşi timp caldă şi strălucitoare, cu o granulaţie specifică celuloidului, ca într-un film de epocă şi modul cum sunt iluminate anumite scene - plus emoţia pe care o transmite Nicole Kidman, cu fiecare gest şi mimică, m-au făcut să văd în această producţie însăşi esenţa Festivalului cannez...

Grace of Monaco este, în multe momente, un film care te mişcă. Alteori, se pierde în melodramatic, cu altă ocazie păcătuieşte tocmai pentru că montajul a fost prea iertător cu anumite scene. De exemplu, Nicole Kidman în ipostaza lui Grace of Monaco ţine un discurs de câteva minute bune, ce par interminabile, siropos şi oarecum clişeistic, discurs ce putea fi tăiat pe jumătate la montaj. Dar, dincolo de astea, rămâne interpretarea impresionantă a lui Nicole Kidman, convingătoare, emoţionantă, perfectă.

Grace of Monaco prezintă o perioadă scurtă dar intensă din ultimii ani ai vedetei de cinema devenite prinţesă, anul 1962, când principatul a fost într-o dispută cu Franţa, ce ajunsese chiar să-i ameninţe suveranitatea. În acest conflict, Grace a reuşit să intervină într-un mod salvator. Concentrarea pe această perioadă a dinamizat puţin povestea, care te prinde.

Referitor la scandalul generat de familia princiară de la Monaco, care trimitea un comunicat înainte de începerea Festivalului prin care cerea să nu fie asociată cu acest film, considerându-l un fals, o propoziţie pe genericul de început al filmului clarifică lucrurile, menţionând că filmul este o ficţiune inspirată de evenimente reale. Ulterior, la conferinţa de presă, Olivier Dahan a confirmat că nu s-a gândit să facă un film biografic.

Iată declaraţia lui Olivier Dahan: „Mai presus de orice altceva, ne-a atras faptul că ea era actriţă şi artistă, dar a trebuit să renunţe la cariera ei. Nu m-a interesat a-i face o biografie lui Grace Kelly. Trebuie să fac filme care rezonează cu mine însumi şi cu propriile mele sentimente, deci mi se pare plicticos să fiu nevoit a descrie evenimente orientându-mă numai de povestea câte unei persoane. Întotdeauna încerc să am o perspectivă mai subiectivă şi să îmi exprim propriile idei.

Şi cred că ceea ce m-a sensibilizat în biografia li Grace a fost ceva ascuns dincolo de aparenţe - ceva care a rezonat cu propria mea viaţă. Aşadar, Grace of Monaco nu este un film istoric - chiar dacă este despre personaje reale. Ca şi regizor, am fost interesat în a povesti despre cum o femeie trebuie să facă o alegere imposibilă - sau cel puţin una foarte dificilă între viaţa ei ca soţie şi mamă şi cariera ei. După părerea mea, Grace of Monaco reflectă aceste aspecte contradicorii. Am ajuns să o cunosc, ca personaj, într-un mod mult mai profund.

Ceea ce mi-am propus a fost, mai înainte de toate, să fac un film despre o femeie-artist, una care trebuie să renunţe la o parte importantă din ceea ce este pentru a-şi păstra familia laolaltă. Aceasta este chintesenţa filmului".