Chimist roman. Dupa absolvirea cursurilor liceului Sf. Sava (1882) pleaca la Berlin unde studiaza chimia. Printre profesorii pe care ia avut la renumita universitatea germana s-au numarat: A.W. Hofmann, C.F. Rammelsberg si H.L. Helmholtz. In anul 1887 obtine titlu de doctor in chimie cu teza "Asupra unor derivati ai acizilor fenilmetacrilici si fenilizobutirici". Pleaca pentru o perioada la Londra si lucreaza, ca sef de lucrari, la Royal Artilery College sub conducerea profesorului Hodgkinson. In aceeasi perioada face impreuna cu Ch.F. Cross si E.J. Bevan cercetari in vederea obtinerii unui tip de matase artificiala neinflamabila.De asemenea, lucreaza impreuna cu R. Meldola pentru obtinerea unor coloranti pe baza de oxazina. La intoarcerea in tara lucreaza ca asistent al doctorului C. Istrati; este numit sef de lucrari in cadrul Laboratorului de chimie organica al Universitatii Bucuresti si sef de lucrari in cadrul Laboratorului de chimie al Institutului Geologic (1906-1913). A fost director al rafinariei Vega (1906-1910), iar in perioada 1900-1913 a reprezentat Romania la congresele si reuniunile internationale legate de petrol de la Paris (1900), Liege (1905), Bucuresti (1907), Londra (1909) si Viena (1913). Incepand din 1910 se strabileste in Germania unde se consacra industrializarii procesului de rafinare a petrolului cu bioxid de sulf lichid. A fost membru al Societatii de Stiinte Naturale din Moscova (incepand din 1910), membru de onoare al Institution of Petroleum Technologists din Londra (1925), iar in anul 1932 i s-a acordat medalia Redwod pentru intreaga activitate stiintifica desfasurata. In anul 1932 este numit consilier economic onoric al Romaniei in Germania (1932).

Observatii:
A realizat numeroase studii in domeniu chimiei organice legate de: acizii nesaturati din seria aromatica, actiunea clorurii de sulf asupra anilinei, derivatii acidului fenilmetacrilic si fenilizobuteric sau actiunea cloralului asupra oxiacizilor. In anul 1887 a sintetizat fenilizopropilamina (si ia stabilit formula), iar in anul 1907 a reusit sa realizeze separarea fractiunilor usoare ale titeiurilor din Berca, Campeni si Campina (bezen, toluen, xilen si pseudocumen). A aratat avantajele cantitative si calitative ale obtinerii hidrocarburilor aromatice din petrol fata de cele obtinute din carbune. Este autorul procedeului (care ii poarta numele) de rafinare selectiva a fractiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifica a diferitelor clase de hidrocarduri in bioxidul de sulf lichid. Procedeul a fost folosit pentru prima data in lume la rafinaria Vega din Ploiesti, ulterior procedeul a fost adoptat si de alte tari.

Chimist roman. Dupa absolvirea cursurilor liceului Sf. Sava (1882) pleaca la Berlin unde studiaza chimia. Printre profesorii pe care ia avut la renumita universitatea germana s-au numarat: A.W. Hofmann, C.F. Rammelsberg si H.L. Helmholtz. In anul 1887 obtine titlu de doctor in chimie cu teza "Asupra unor derivati ai acizilor fenilmetacrilici si fenilizobutirici". Pleaca pentru o perioada la Londra si lucreaza, ca sef de lucrari, la Royal Artilery College sub conducerea profesorului Hodgkinson. In aceeasi perioada face impreuna cu Ch.F. Cross si E.J. Bevan cercetari in vederea obtinerii unui tip de matase artificiala neinflamabila.De asemenea, lucreaza impreuna cu R. Meldola pentru obtinerea unor coloranti pe baza de oxazina. La intoarcerea in tara lucreaza ca asistent al doctorului C. Istrati; este numit sef de lucrari in cadrul Laboratorului de chimie organica al Universitatii Bucuresti si sef de lucrari in cadrul Laboratorului de chimie al Institutului Geologic (1906-1913). A fost director al rafinariei Vega (1906-1910), iar in perioada 1900-1913 a reprezentat Romania la congresele si reuniunile internationale legate de petrol de la Paris (1900), Liege (1905), Bucuresti (1907), Londra (1909) si Viena (1913). Incepand din 1910 se strabileste in Germania unde se consacra industrializarii procesului de rafinare a petrolului cu bioxid de sulf lichid. A fost membru al Societatii de Stiinte Naturale din Moscova (incepand din 1910), membru de onoare al Institution of Petroleum Technologists din Londra (1925), iar in anul 1932 i s-a acordat medalia Redwod pentru intreaga activitate stiintifica desfasurata. In anul 1932 este numit consilier economic onoric al Romaniei in Germania (1932).

Observatii:
A realizat numeroase studii in domeniu chimiei organice legate de: acizii nesaturati din seria aromatica, actiunea clorurii de sulf asupra anilinei, derivatii acidului fenilmetacrilic si fenilizobuteric sau actiunea cloralului asupra oxiacizilor. In anul 1887 a sintetizat fenilizopropilamina (si ia stabilit formula), iar in anul 1907 a reusit sa realizeze separarea fractiunilor usoare ale titeiurilor din Berca, Campeni si Campina (bezen, toluen, xilen si pseudocumen). A aratat avantajele cantitative si calitative ale obtinerii hidrocarburilor aromatice din petrol fata de cele obtinute din carbune. Este autorul procedeului (care ii poarta numele) de rafinare selectiva a fractiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifica a diferitelor clase de hidrocarduri in bioxidul de sulf lichid. Procedeul a fost folosit pentru prima data in lume la rafinaria Vega din Ploiesti, ulterior procedeul a fost adoptat si de alte tari.

Procedeul Edeleanu
Anul 1908 este acela în care concepe cea mai însemnată dintre invenţiile lui, cunoscutul „procedeu Edeleanu”, constând în rafinarea produselor petrolifere cu bioxid de sulf lichid ca dizolvant selectiv, care asigura extragerea selectivă a hidrocarburilor aromatice (benzen, toluen, xilen etc.). Procedeul a fost aplicat mai întîi experimental în România la rafinăria Vega, apoi industrial în Franţa (la Rouen, de catre German Borsig Company ) şi ulterior în lumea întreagă (în anul 1960, existau 80 de „instalaţii Edeleanu” în diferite ţări ale lumii). „Procedeul Edeleanu, sublinia Costin D. Neniţescu, a devenit şi este astăzi încă, sub forma multiplelor sale variante, procedeul de bază al fabricării uleiurilor de calitate superioară”.
A fost director al rafinăriei Vega (1906-1910), iar în perioada 1900-1913 a reprezentat România la congresele şi reuniunile internaţionale legate de petrol de la Paris (1900), Liege (1905), Bucureşti (1907), Londra (1909) şi Viena (1913).

Începând din 1910 se stabileşte în Germania, unde se consacră industrializării procesului de rafinare a petrolului cu bioxid de sulf lichid, fiind şi director la „Allgemeine Gesellschaft für Chemiche Industrie”, care, în onoarea inventatorului român, a primit numele de „Edeleanu Gesellschaft” şi care funcţionează şi astăzi în Frankfurt. Această firmă a înregistrat în 1932 marca „Edeleanu” (reînnoită până în zilele noastre) - marcă pentru grupele de produse: hidrocarburi, carburanţi pentru motoare, uleiuri pentru transformator, uleiuri pentru întrerupătoare şi turbine, ulei alb, instalaţii şi elemente de instalaţii pentru îmbunătăţirea hidrocarburilor.