Aurel Vlaicu (n. 6/19 noiembrie 1882, Binţinţi, lângă Orăştie, judeţul Hunedoara - d. 13 septembrie 1913, Băneşti, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei române şi mondiale. În cinstea lui, comuna Binţinţi se numeşte astăzi Aurel Vlaicu.

Biografie
Monument în memoria aviatorului Aurel Vlaicu, piaţa Catedralei, Orăştie. A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit "Liceul Aurel Vlaicu", luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902.
Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi Ludwig-Maximilians-Universität München, în Germania, obţinându-şi diploma de inginer în 1907. După ce a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim. În 1908 se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Concursul a reunit între 23 şi 30 iunie 1912 42 piloţi din 7 ţări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care si Roland Gaross, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan şi românul Vlaicu. Cel mai mare ziar vienez, se exprima astfel despre zborurile lui Vlaicu: "Minunate şi curoajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care şade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) maşina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplatea pe român cu ovaţii furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit." La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord.În anul urmator, prietenii săi Magnani şi Silişteanu finalizează construcţia avionului Vlaicu III, şi cu ajutorul pilotului Petre Macavei, efectueaza câteva zboruri scurte. Autorităţile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupaţiei germane, avionul este expediat la Berlin. A fost văzut ultima dată în anul 1940.

In 1910, pe campul Cotrocenilor, Vlaicu a desprins de la sol avionul, care s-a ridicat la o inaltime de 3-4 m, zburand pe o distanta de circa 40 m, dupa care a aterizat lin. La 23 iulie 1910, Vlaicu, la o noua incercare, a zburat din nou, parcurgand o distanta de 400 m, la o inaltime de 4 m. In sfarsit, o a treia incercare, ce a avut loc la 10 august, s-a soldat cu un adevarat succes, pentru ca aeroplanul s-a inaltat la cateva zeci de metri, parcurgand o distanta de 4 km.
Din acel moment, aparatul se putea compara cu cele mai bune aparate de zbor, existente in lume, in momentul respectiv. La 27 septembrie 1910, la propunerea Ministerului de Razboi, Vlaicu a participat la manevrele militare, ce aveau loc in acea toamna, ducand, in zbor, un mesaj de la Slatina la Piatra-Olt. Din acest moment, Romania devine a doua tara, dupa Franta, care folosea avionul in scopuri militare.
In 1910, obtine brevetul RO 2258 pentru "Masina de zburat ca un corp in forma de sageata". In toamna aceluiasi an, Aurel Vlaicu a inceput proiectarea acestui nou aeroplan, pe care, tot cu sprijinul lui Spiru Haret, l-a construit la Scoala de Arte si Meserii. Cu acest nou aparat, "Vlaicu II", avand imbunatatiri substantiale, a luat parte la jubileul organizat cu ocazia implinirii a 50 de ani de la infiintarea "Asociatiei pentru literatura si cultura poporului roman", sarbatorire care avea loc pe Campia Libertatii de la Blaj.
Aparatul "Vlaicu II", 1911
(macheta, Muzeul Tehnic "prof. ing. Dimitrie Leonida", Bucuresti). Au urmat turnee aviatice, la Sibiu, Brasov, Iasi si in alte orase din tara, unde avionul "Vlaicu II" a stabilit o serie de performante deosebite (zbor la o altitudine de 1000 m, viteza medie de 90 km/h, acrobatii).
Pentru toate aceste realizari, la propunerea lui Spiru Haret, Academia Romana i-a acordat premiul "Gheorghe Lazar". In vara anului 1912, la concursul aviatic international de la Aspern-Viena, in compania unor celebri piloti ai vremii, a obtinut premiul I, pentru aruncarea unui proiectil, la tinta, de la o inaltime de 300 m, si premiul al II-lea, dupa cunoscutul pilot francez Roland Garros, pentru aterizarea la punct fix.
Cea mai mare dorinta a sa era sa incerce un zbor peste muntii Carpati. De aceea, in 1913 a inceput sa lucreze la proiectarea unui nou aparat "Vlaicu III", prevazut sa fie construit, in intregime, metalic. Aceasta idee a sa era remarcabila pentru acel moment, deoarece, primele avioane de constructie metalica au aparut mai tarziu.
Intre timp, afland ca un aviator strain intentiona sa incerce un zbor peste Carpati, pe 13 septembrie 1913, Vlaicu a decolat de langa Bucuresti, cu "Vlaicu II", intr-un zbor catre munti, dorind sa realizeze primul aceasta performanta, la bordul unui avion de constructie romaneasca.
Din pacate, proiectul sau, la care tinea foarte mult, nu se va realiza, deoarece deasupra comunei Banesti, langa Campina, avionul s-a prabusit, pilotul sau gasindu-si moartea in acest accident. Acolo se va ridica un monument, care va aminti, pentru totdeauna, curajul si sfarsitul tragic al marelui Vlaicu.
Avionul "Vlaicu III, 1913
Dupa moartea sa colaboratorii sai C.Silisteanu si G.Magnani au terminat de construit avionul sau Vlaicu III, complet metalic.
Mari scriitori romani au evocat in operele lor figura lui Aurel Vlaicu, cum ar fi Mihail Drumes si Ion Dodu Balan.
In 1910, pe campul Cotrocenilor, Vlaicu a desprins de la sol avionul, care s-a ridicat la o inaltime de 3-4 m, zburand pe o distanta de circa 40 m, dupa care a aterizat lin. La 23 iulie 1910, Vlaicu, la o noua incercare, a zburat din nou, parcurgand o distanta de 400 m, la o inaltime de 4 m. In sfarsit, o a treia incercare, ce a avut loc la 10 august, s-a soldat cu un adevarat succes, pentru ca aeroplanul s-a inaltat la cateva zeci de metri, parcurgand o distanta de 4 km.
Din acel moment, aparatul se putea compara cu cele mai bune aparate de zbor, existente in lume, in momentul respectiv. La 27 septembrie 1910, la propunerea Ministerului de Razboi, Vlaicu a participat la manevrele militare, ce aveau loc in acea toamna, ducand, in zbor, un mesaj de la Slatina la Piatra-Olt. Din acest moment, Romania devine a doua tara, dupa Franta, care folosea avionul in scopuri militare.
In 1910, obtine brevetul RO 2258 pentru "Masina de zburat ca un corp in forma de sageata". In toamna aceluiasi an, Aurel Vlaicu a inceput proiectarea acestui nou aeroplan, pe care, tot cu sprijinul lui Spiru Haret, l-a construit la Scoala de Arte si Meserii. Cu acest nou aparat, "Vlaicu II", avand imbunatatiri substantiale, a luat parte la jubileul organizat cu ocazia implinirii a 50 de ani de la infiintarea "Asociatiei pentru literatura si cultura poporului roman", sarbatorire care avea loc pe Campia Libertatii de la Blaj.
Aparatul "Vlaicu II", 1911
(macheta, Muzeul Tehnic "prof. ing. Dimitrie Leonida", Bucuresti). Au urmat turnee aviatice, la Sibiu, Brasov, Iasi si in alte orase din tara, unde avionul "Vlaicu II" a stabilit o serie de performante deosebite (zbor la o altitudine de 1000 m, viteza medie de 90 km/h, acrobatii).
Pentru toate aceste realizari, la propunerea lui Spiru Haret, Academia Romana i-a acordat premiul "Gheorghe Lazar". In vara anului 1912, la concursul aviatic international de la Aspern-Viena, in compania unor celebri piloti ai vremii, a obtinut premiul I, pentru aruncarea unui proiectil, la tinta, de la o inaltime de 300 m, si premiul al II-lea, dupa cunoscutul pilot francez Roland Garros, pentru aterizarea la punct fix.
Cea mai mare dorinta a sa era sa incerce un zbor peste muntii Carpati. De aceea, in 1913 a inceput sa lucreze la proiectarea unui nou aparat "Vlaicu III", prevazut sa fie construit, in intregime, metalic. Aceasta idee a sa era remarcabila pentru acel moment, deoarece, primele avioane de constructie metalica au aparut mai tarziu.
Intre timp, afland ca un aviator strain intentiona sa incerce un zbor peste Carpati, pe 13 septembrie 1913, Vlaicu a decolat de langa Bucuresti, cu "Vlaicu II", intr-un zbor catre munti, dorind sa realizeze primul aceasta performanta, la bordul unui avion de constructie romaneasca.
Din pacate, proiectul sau, la care tinea foarte mult, nu se va realiza, deoarece deasupra comunei Banesti, langa Campina, avionul s-a prabusit, pilotul sau gasindu-si moartea in acest accident. Acolo se va ridica un monument, care va aminti, pentru totdeauna, curajul si sfarsitul tragic al marelui Vlaicu.