Pentru talentul său incomparabil de arcaş şi simţul onoarei de netăgăduit, Varus a fost ales să fie apărătorul unui templu ionian sacru. Templul fusese creat pentru a sigila un abis al depravării atât de abject, încât Bătrânii ionieni se temeau că poate învălui insula în întuneric. Varus se mândrea cu poziţia lui, căci doar cei mai destoinici războinici ionieni erau selectaţi pentru acest rol. Locuia împreună cu familia lui într-un sat din apropiere şi ducea o viaţă liniştită într-o rutină condusă de disciplină, până în ziua când forţele din Noxus au invadat Ionia. Trupele lor de şoc nu au lăsat în urmă decât moarte şi pustiire, iar templul se afla în calea lor. Varus era obligat să ia o decizie. Era legat prin cuvânt de onoare să rămână şi să apere templul, dar, fără el, cei câţiva locuitori ai satului nu puteau opune prea multă rezistenţă împotriva maşinăriei de război ce se apropia. Solemn, alese să îşi îndeplinească datoria de paznic. Nu putea lăsa depravarea să scape.
Săgeţile lui au despărţit în două trupele care încercau să obţină templul cu forţa în acea zi. Însă, la întoarcerea în sat, a văzut că fusese transformat într-un cimitir ce ardea mocnit. Plin de remuşcări la vederea familiei sale măcelărite, a cedat în faţa unui regret copleşitor, apoi a unei uri clocotitoare. A jurat să masacreze orice invadator noxian, dar, mai întâi, trebuia să devină mai puternic. S-a întors la locul pentru care sacrificase totul spre a-l proteja. Abisul depravării îl va consuma în întregime, aşa cum flăcările devorează un fitil, dar puterea lui îngrozitoare va arde în el până va fi pierdut. Era un drum fără întoarcere. Cu o hotărâre feroce, s-a oferit pradă flăcărilor negre, simţind energia maliţioasă lipindu-i-se de piele... şi, cu ea, făgăduinţa de distrugere. A plecat, decis să caute sângele tuturor noxienilor implicaţi în invazie, o activitate înfricoşătoare care l-a condus în cele din urmă la cei mai josnici criminali din Liga Legendelor.
“Viaţa unei săgeţi e trecătoare, construită doar din direcţie şi ţel.“
-- Varus