Udyr este mai mult decât un om; e un purtător al puterii neîmblânzite a patru spirite animale primare. Accesând natura sălbatică a spiritelor, Udyr poate folosi puterile lor unice: tigrul îi dă viteză şi ferocitate, broasca ţestoasă - rezistenţă, ursul - forţă, iar phoenixul - flacăra sa eternă. Combinându-le puterile, Udyr îi poate întoarce din drum pe toţi cei care ar încerca să tulbure ordinea firească a lumii.

În Freljord există o castă unică, ce trăieşte în afara societăţii din acele ţinuturi sălbatice. Aceştia sunt păzitorii lumii naturale: sihaștrii spiritelor. În fiecare generaţie se naşte un copil sub o lună roşie ca sângele, un copil despre care se spune că trăieşte între două lumi, cea a spiritelor şi cea a oamenilor. Acest copil este adus înaintea conducătorului sihaștrilor spiritelor, pentru a continua descendenţa şamanică. Udyr a fost un asemenea copil, care cunoştea urletul lupilor din tundră chiar înainte de a învăţa limba strămoşilor săi. Cu ajutorul sihastrului spiritelor, Udyr avea să înveţe într-o zi ce însemnau chemările spiritelor şi avea să asigure păstrarea echilibrului naturii. Sihastrul spiritelor îi spunea adesea lui Udyr că el va fi supus la încercări mult mai mari decât predecesorii lui, căci spiritele din Freljord erau din ce în ce mai agitate, deşi motivele rămâneau ascunse.

Răspunsul a sosit în toiul iernii, când asupra lui Udyr şi a sihastrului spiritelor a coborât o siluetă de temut, cunoscută doar din şoapte înfricoşate: vrăjitoarea gheţurilor. Ştiind că băiatul va cădea cu uşurinţă pradă magiei ei abjecte, sihastrul spiritelor l-a adăpostit pe copil de atacul ei, cu preţul propriei vieţi. Sfâşiat de durere, Udyr a urlat plin de furie şi a simţit cum întregul Freljord urlă împreună cu el. În acea clipă, copilul a acceptat natura primară a spiritelor şi a devenit el însuşi o fiară. Străbătut de puterea lor neîmblânzită, urletul de furie al lui Udyr a făcut să se cutremure piscurile munţilor şi a declanşat o avalanşă teribilă. După ce Udyr şi-a croit în cele din urmă drum afară din nămeţi, vrăjitoarea gheţurilor era de negăsit.

Ani întregi, triburile nordului au învăţat să-l evite pe sălbatic şi să ocolească domeniul acestuia. Apoi, într-o zi, Udyr a adulmecat un intrus neînfricat. Hotărât să-l alunge de pe teritoriul său, l-a atacat, dar a fost blocat cu uşurinţă. Sălbaticul s-a aruncat asupra străinului iar şi iar, dar de fiecare dată era azvârlit deoparte fără efort. Epuizat şi învins, Udyr a simţit cum duşmănia sa scade şi a croncănit un „cine eşti” către străin. Lee Sin venise să caute îndrumarea sihastrului spiritelor însă dăduse peste un om care îşi rătăcise calea. Călugărul a promis că îl va repune pe Udyr pe calea cea bună şi l-a îndrumat către o mănăstire despre care se spunea că este protejată de patru spirite nemuritoare cu o putere şi o înţelepciune deosebită. Acolo, Udyr va fi găsit armonia.

Lee Sin l-a adus pe Udyr într-un teritoriu complet diferit de locul lui de baştină. Supravieţuirea nu era singura lege care guverna vieţile ionienilor sau creaturilor acestui pământ. Pentru prima dată, Udyr se simţea împăcat cu spiritele din jurul lui şi găsea confort în compania oamenilor. Timpul petrecut printre călugări l-a învăţat să-şi tempereze instinctele, iar meditaţiile cu spiritele din templul antic i-au arătat ce e înţelepciunea. Prin ele, Udyr a învăţat să-şi accepte cu adevărat rolul de următor purtător al spiritelor.

Udyr le datora enorm ionienilor. Era o datorie pe care nu i s-a cerut niciodată să o onoreze, dar una pe care avea să o plătească însutit. Când armatele Noxusului i-au invadat, Udyr n-a privit nepăsător cum soldaţii cei cruzi îi oprimau pe ionienii pacifişti - nu uitase cum să-şi arate colţii. Udyr s-a repezit asupra armatelor cu ferocitatea bestiilor încolţite şi le-a dat invadatorilor motive întemeiate să se teamă de sălbăticie. Din copaci, ghearele lui decimau noxienii cu zecile; pe malurile râului, îi azvârlea printre valuri, iar pe câmpii îi consuma cu forţa mistuitoare a focului sălbatic. Abia când noxienii s-au retras cu coada între picioare, Udyr şi-a potolit mânia.

Pacea s-a reîntors în Ionia, dar Udyr încă mai simţea că îl macină ceva. Spiritele Freljordului îl chemau, avertizându-l că există un rău anormal ce se va naște din gheaţă. Udyr a înţeles adevărata ameninţare pe care o reprezenta vrăjitoarea gheţurilor pentru locul lui de obârşie: ea era vestitoarea unui întuneric mai mare, ce avea să învăluie în curând întregul ţinut. Înarmat cu puternicele spirite ale templului, Udyr s-a întors în Freljord, căutând să apere natura de toţi cei ce îi ameninţă echilibrul.

''Prin noi, voia naturii este împlinită.''
-- Udyr