Sona nu îşi aminteşte cine îi sunt părinţii naturali. Mică fiind, a fost lăsată la uşa unui orfelinat ionian, deasupra unui instrument străvechi, într-o cutie meşteşugită făcută cine ştie unde. Era un copil neobişnuit de cuminte, mereu tăcută şi liniştită. Îngrijitorii ei erau siguri că avea să-şi găsească o familie adoptivă în curând, însă aveau să vadă că îi confundaseră cuminţenia nefirească cu neputinţa de a vorbi sau de a scoate vreun sunet de orice fel. Sona a rămas la orfelinat până în adolescenţă, urmărind cu o disperare mută cum familiile în care nu avea să fie adoptată îşi vedeau de drum. În acest răstimp, îngrijitorii i-au vândut neobişnuitul instrument colecţionarilor avizi, sperând să pună bani deoparte pentru ea. O constelaţie întreagă de motive bizare şi neprevăzute făceau ca instrumentul să se întoarcă la ei, apărând pur şi simplu pe lângă casă.

Când o demaciană înstărită pe nume Lestara Buvelle a auzit de instrument, a luat imediat drumul Ioniei. Când îngrijitorii îi prezentau cu mare fast instrumentul, ea s-a ridicat fără a zice nici măcar o vorbă şi a căutat prin casă până a găsit încăperea Sonei. Lestara a adoptat-o fără a sta pe gânduri şi a lăsat o donaţie generoasă pentru instrument. Sub îndrumarea Lestarei, Sona a descoperit o legătură profundă cu instrumentul numit de tutorele ei ''etwahl''. În mâinile sale, cânta pe note care îngheţau sau cutremurau sufletele celor din jur. În câteva luni, deja era atracţia principală la concerte cu casa închisă. Cânta pe întreaga partitură a inimii umane, manipulând fără greutăţi emoţiile ascultătorilor - totul fără a avea nicio notă scrisă. Pe ascuns, descoperise că etwahlul putea fi şi o armă neiertătoare: vibraţiile sale putea tăia obiecte aflate la depărtare. Şi-a desăvârşit în secret această artă, punându-şi harul în slujba ei. Când s-a simţit pregătită, a venit în singurul loc în care putea oferi un recital pe măsură: Liga Legendelor.

''Muzica ei cutremură sufletul, tăcerea ei zdruncină trupul.''
-- Jericho Swain, după un concert de-al ei