Chiar şi printre yordeli, Rumble a fost mereu cel mai pitic. De aceea, era obişnuit să se ia ceilalţi de ei. Pentru a supravieţui, trebuia să fie mai arţăgos şi mai inteligent decât cei de-o seamă cu el. A devenit iute la mânie şi nu ierta pe nimeni, indiferent cine i se punea în cale. A ajuns astfel izolat de restul, însă nu l-a deranjat. Îi plăcea să-şi facă de lucru cu tot felul de mecanisme şi îl găseai de obicei căutând prin fiare vechi. Părea să aibă un viitor de mecanic promiţător. Profesorii săi i-au recomandat să se înscrie la Academia Yordle a Ştiinţelor şi Progresului din Piltover, unde ar fi putut să se numere printre protejaţii lui Heimerdinger, însă Rumble a refuzat. Îi considera pe Heimerdinger şi pe asociaţii săi „vânzători de neam”, care le dădeau oamenilor tehnologia yordle superioară pentru o simplă bătaie pe umăr, în timp ce yordlii rămâneau un veşnic subiect pentru ironiile lor. Când un grup de absolvenţi umani de la Academia Yordle au venit la Oraşul Bandle să viziteze locurile natale ale mentorului lor, Rumble nu a putut rezista ispitei de a-i vedea faţă în faţă (ca să zicem aşa). Nu voia decât să se uite mai pe îndelete la oameni, însă, după patru ore şi câteva cuvinte „alese” mai târziu, s-a întors acasă plin de vânătăi şi sânge, încă auzind în urechi insulte precum că îi face de ruşine pe yordli „iluminaţi” precum Heimerdinger. A doua zi, a plecat din Oraşul Bandle fără a spune nici măcar un cuvânt şi n-a mai reapărut luni întregi. La întoarcere, stătea la cârma unei monstruozităţi zăngănitoare. A condus-o ţanţoş spre centrul oraşului printre trecătorii muţi de uimire şi, odată ajuns acolo, a anunţat că va intra în Liga Legendelor pentru a arăta lumii ce poate face tehnologia yordle fără a se ascunde în spatele unui steag străin.

„Bleah, să vezi ce greu o să se ia faţa ta de pe costumul meu!”
-- Rumble