Pe fiecare perete din peştera sa, vânătorul de trofee Rengar aşează capetele, coarnele, ghearele şi colţii celor mai periculoase creaturi din Valoran. Cu toate că pune preţ pe colecţia sa mai mult decât pe orice altceva, Rengar caută cu îndârjire trofee mai valoroase. Este răbdător la fiecare ucidere, studiindu-şi prada, învăţând şi pregătindu-se pentru următoarea întâlnire cu singurul monstru pe care nu a reuşit să-l înfrângă.

Rengar nu şi-a cunoscut niciodată părinţii adevăraţi însă a fost crescut de un om venerat pentru spiritul său de vânător. Rengar a fost elevul perfect, absorbind lecţiile date de tatăl său şi îmbunătăţindu-se continuu datorită instinctelor sale feroce. Înainte de a-i miji barba, Rengar a pornit de unul singur la drum şi a revendicat pentru sine un vast teritoriu. De-a lungul perimetrului a presărat craniile prăzii sale - un avertisment pentru cei care se încumetau să pătrundă pe acest pământ. A crezut că o dominare absolută a unei regiuni i-ar aduce împlinirea, însă aceasta i-a adus şi mai multă nelinişte. Nicio bestie de pe domeniul său nu s-a dovedit a fi o provocare, iar în lipsa unor adversari care să-i testeze limitele, spiritul lui Rengar se plafona. Aceste a ajuns să se teamă că nu mai există trofee demne de câştigat, că nu va mai simţi vreodată bucuria adevărată a vânătorii. Şi tocmai când lucrurile păreau pierdute, Rengar a întâlnit monstrul. Acesta era o creatură străină şi tulburătoare, care nu-şi avea locul în această lume. Monstrul avea gheare uriaşe şi ascuţite şi devora orice animal care se abătea în calea sa. Surescitat cu gândul la această imensă provocare, Rengar i-a pregătit monstrului o ambuscadă. Însă această creatură era cu mult peste tot ceea ce vânase Rengar vreodată. Lupta a fost una sălbatică şi fiecare dintre combatanţi a suferit răni înfricoşătoare. Rengar a pierdut un ochi, însă cea mai dureroasă lovitură a suferit-o mândria sa. Nu eşuase niciodată în viaţă atunci când şi-a dorit să ucidă o creatură. Chiar mai rău, severitatea rănilor sale l-au determinat să se retragă. În zilele care au urmat, Rengar a făcut cunoştinţă cu linia uneori subţire ce separă viaţa de moarte. Era sfâşiat de durere, dar totuşi îl încerca un sentiment de fericire. Vânătoarea începuse din nou. Dacă pe lume existau astfel de creaturi puternice, Rengar avea să le găsească şi să le pună capetele la loc de cinste. Lupta împotriva monstrului care îi furase ochiul avea să fie vânătoarea pe care să o savureze cu adevărat. Pe peretele cel mai întins al peşterii sale a rezervat un loc pentru capul bestiei, trofeul despre care a jurat că într-o bună zi va reprezenta piesa centrală a colecţiei sale.

„Vânează-i pe cei slabi şi vei supravieţui, vânează-i pe cei puternici şi vei trăi.''
-- Rengar