În Noxus, orice cetăţean poate ajunge la putere, indiferent de rasă, sex sau poziţie socială - doar puterea contează. Riven şi-a pus toată încrederea în acest ideal pentru a atinge măreţia. Încă de la început, a arătat un potenţial deosebit ca soldat, forţându-se să poarte o imensă sabie care era mai mare decât ea. Era un războinic nemilos şi eficient, însă adevărata sa putere îi era dată de crezul ei. Intra în luptă fără nicio urmă de îndoială în suflet: nici morala, nici frica de moarte nu îi potoleau avântul. Riven a devenit un adevărat conducător; copilul-etalon al spiritului noxian. Patima sa era atât de deosebită încât Comandamentul Noxian i-a oferit o sabie runică din piatră neagră, făurită şi vrăjită cu farmece noxiene. Arma era mai grea decât un scut cavaleresc şi aproape la fel de lată - exact pe gustul ei. Nu după mult timp, avea să fie trimisă în Ionia pentru invazia noxiană.

Războiul s-a transformat imediat în genocid. Soldaţii noxieni urmăreau înspăimântătoarele maşini de război zaunite pe front. Însă nu asta era gloria pe care o căutase Riven în luptă. Împlinea ordinele superiorilor săi, spulberând rămăşiţele unui duşman învins şi destrămat. Cât timp a continuat invazia, a devenit evident că societatea ioniană nu avea să fie reformată, ci pur şi simplu exterminată. În timpul unei lupte aprige, unitatea lui Riven a fost înconjurată de forţele ioniene. Au cerut sprijin cât inamicul îi împresura. În schimb, au primit o ploaie de proiectile biochimice din partea lui Singed. Riven a privit cum, în jurul ei atât ionienii cât şi noxienii cădeau pradă unei sorţi mult prea crude pentru a fi descrisă. A reuşit să scape din bombardament, deşi nu şi l-a putut şterge din memorie. Noxus deja o trecuse în rândul pierderilor, iar ea a profitat de ocazie pentru a o lua de la capăt. Şi-a făcut ţăndări sabia, rupând legăturile cu trecutul, şi a rătăcit într-un exil autoasumat - o încercare de a fi izbăvită şi de a salva concepţia noxiană pură în care credea.

„Există un loc între război şi crimă. Acolo pândesc demonii noştri.”